joi, aprilie 18, 2024

PNL Buzău | A fost ales biroul politic al organizației PNL Scorțoasa

Custom ad 1

A fost ales biroul politic al organizației PNL Scorțoasa cu Socrate Tudor președinte și Sebastian Negoșanu vicepreședinte.

A fost ales biroul politic al organizației PNL Scorțoasa
A fost ales biroul politic al organizației PNL Scorțoasa

La alegeri au fost prezenți președintele PNL Buzău Adrian Mocanu, secretarul general PNL Buzău Sebastian Perțea, senatorul Vlad Mircea Pufu și alți membri din biroul județean Viorel Dobre, Andreea Elena Petroșel și Ștefan Torcărescu.

A fost ales biroul politic al organizației PNL Scorțoasa
A fost ales biroul politic al organizației PNL Scorțoasa

Odată cu alegerea conducerii PNL Scorțoasa, ne dorim să ajutăm comunitatea prin acțiunile pe care le vom propune, să rezolvăm problemele comunei pentru a avea un trai mai bun, să aducem comuna noastră pe aceeași linie ca celelalte comune din jurul nostru și chiar din județul nostru. Îi mulțumesc domnului președinte Adrian Mocanu pentru susținerea necondiționată pe parcursul timpului, pentru sfaturile primite, pentru seriozitate și pentru încrederea acordată celor din generația tânără! Împreună, puternici!” a declarat domnul Socrate Tudor, președintele organizației PNL Scorțoasa.

Sursă: PNL Buzău

Mihaela Travel | Agentie de turism
Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -Custom ad 4
- Advertisment -

Cele mai citite articole