În ultimii ani, s-au făcut investiţii majore la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău. Medicii din Spitalul Judeţean Buzău realizează intervenţii chirurgicale din ce în ce mai complexe. Operaţiile realizate laparoscopic au o serie de avantaje, faţă de cele clasice. Medicii speră ca în viitor să fie realizate mai multe astfel de operaţii, care să permită o recuperare mai rapidă a pacientului.

Începând cu anul 2018, printr-un proiect finanţat cu fonduri europene, Blocul Operator al Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău a fost dotat cu aparatură medicală de înaltă performanţă: s-au achiziţionat turnuri laparoscopie 2D și 3D, pentru chirurgie, 7 unităţi de electrochirurgie, dintre care 2 cu sistem de hemostază, plus alte aparate pentru secţia O.R.L., respectiv Urologie. Recent, s-au primit alte 6 unităţi de electrochirurgie, cu sistem de sigilare vasculară.

Echipamentele de înaltă performanţă nou achiziţionate vin atât în sprijinul personalului medical, cât mai ales al pacienţilor, principalii beneficiari ai acestora. Practic, aceste echipamente vor contribui la creşterea calităţii serviciilor medicale oferite în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, precum şi la exercitarea unui act medical de calitate.

În perioada 8 – 11 iunie, la Sinaia, va avea loc un eveniment medical important. Este vorba despre Congresul Naţional de Chirurgie, la care vor participa specialişti de renume, membri ai Societăţii Române de Chirurgie, dar şi oncoterapeuţi şi imagişti din ţară şi din străinătate, unde vor împărtăşi din experienţa lor şi vor prezenta lucrări ştiinţifice de interes actual din domeniul sănătăţii.

La acest congres va participa și Dr. Marius Anastasiu, medic primar chirurgie generală, doctor în medicină, șeful Secției de Chirurgie Generală a Spitalului Județean de Urgență Buzău. Medicul buzoian este supraspecializat în Chirurgie cancerologică digestivă și deține competențe în Chirurgie laparoscopică și în Traumatologie viscerală, obținute în Franța.

Dr. Marius Anastasiu - Spitalul Județean de Urgență Buzău
Dr. Marius Anastasiu – Spitalul Județean de Urgență Buzău

Tema centrală a congresului se intitulează „Progrese în tratamentul chirurgical al cancerului”. Cei din conducerea Societăţii Române de Chirurgie (S.R.C.) spun că vor avea loc sesiuni dedicate care vor viza oncologia chirurgicală a tubului digestiv şi anexelor, a altor forme de cancer. Nu vor lipsi mesele rotunde din domeniul oncologiei, cu diverse tematici, cu scopul de a discuta pe marginea protocoalelor terapeutice actuale. În cadrul Congresului sunt programate trei sesiuni, cu diferite teme, medicul Marius Anastasiu având calitatea de chairman al evenimentului, dar va prezenta şi trei lucrări importante.

La prima sesiune, intitulată „Open Abdomen”, Dr. Marius Anastasiu va prezenta cel mai recent studiu al său, intitulat „Managementul abdomenului deschis” (The management of the open abdomen), studiu publicat în ediția internațională a revistei „Chirurgia”, nr. 6 din 2021. Articolul a fost realizat cu doi co-autori prestigioși, Prof. Dr. Valeriu Surlin și Prof. Dr. Mircea Beuran.

Studiul pleacă de la o serie personală de 34 cazuri la care s-a practicat această strategie chirurgicală raportată la o revistă bibliografică din literatura medicală internațională etalată pe ultimii 20 ani, şi anume (laparostomia), tehnica abdomenului deschis. Aceasta reprezintă o componentă esențială a conceptului „Damage control surgery”, fiind în fapt o procedură prin care abdomenul este deliberat abandonat „deschis”, conținutul visceral fiind temporar protejat prin multiple mijloace tehnice, de la cele artizanale până la device-urile comerciale elaborate tip VAC (Vacuum Assisted Closure).

În cea de-a doua sesiune, intitulată „Traumatismele ficatului”, medicul Marius Anastasiu va prezenta tema „Cauze de eşec în managementul non-operator al traumei contuzive hepatice” iar cea de-a treia sesiune, la masa rotundă, tema se intitulează „Hematomul retroperitoneal traumatic”, unde Medicul Marius Anastasiu va prezenta lucrarea „Hematomul retroperitoneal – algoritm diagnostic şi terapeutic corelat topografiei lezionale.”

Sursă: Spitalul Județean de Urgență Buzău

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.