miercuri, aprilie 17, 2024

PNL | Gheorghe Firon și provocarea de a fi primarul celei mai mari comune din județul Buzău (C)

Custom ad 1

Gheorghe Firon, membru al PNL Buzău, trăiește provocarea de a fi primarul celei mai mari comune din județ. În fruntea unei comunități de circa 10 de mii de locuitori, primarul liberal al comunei Vadu Pașii a reușit să atragă în cei 6 ani petrecuți în fruntea administrației locale numeroase fonduri europene și guvernamentale, sume investite în obiective menite a oferi locuitorilor comunei un trai decent: ulițe asfaltate, apă și canalizare, locuri de joacă, grădinițe și școli, asemenea celor de la oraș. ”E greu să fii primarul unei comune aflată la mică distanță de municipiul reședință de județ, pentru că așteptările locuitorilor sunt mai mari, însă și satisfacția că reușești să oferi oamenilor din comunitatea din care provii condiții mai bune de viață e pe măsură” spune primarul comunei Vadu Pașii, Gheorghe Firon.

Gheorghe Firon și provocarea de a fi primarul celei mai mari comune din județul Buzău
Gheorghe Firon și provocarea de a fi primarul celei mai mari comune din județul Buzău

Gheorghe Firon are 55 de ani, face parte din echipa PNL Buzău și are o vastă experiență în administrația locală. În perioada 2004-2012 a fost viceprimar al comunei Vadu Pașii, iar din 2016 este primar al celei mai mari comune din județul Buzău. Însă, înainte de a fi ales prim gospodar al comunei, oamenii l-au putut cunoaște pe Gheorghe Firon îndeaproape, acesta fiind, pe rând, casier la Primărie, gestionar, director al Căminului Cultural și apoi consilier local, timp de două mandate. Aproape de oameni și cu sprijinul PNL Buzău, Gheorghe Firon a devenit primar – o provocare căreia îi face față de două mandate. Au fost ani cu bune, dar și cu grele, cu provocări pe plan profesional, dar și personal, însă cu sprijinul politic al unei echipe de oameni cu experiență și expertiză, cu dorința de a face bine comunității din care provine, Gheorghe Firon a reușit să dovedească faptul că este omul potrivit la momentul potrivit. Un om puternic, parte dintr-o echipă puternică, a PNL Buzău, un om care nu s-a lăsat îngenunchiat de nimic și a cărui prioritate zero a fost, de când a fost ales primar, atragerea de finanțări masive din fonduri europene și guvernamentale.

Gheorghe Firon și provocarea de a fi primarul celei mai mari comune din județul Buzău
Gheorghe Firon și provocarea de a fi primarul celei mai mari comune din județul Buzău

Luptă pentru oameni, fă bine, fii în echipa potrivită, alături de oamenii care cred în tine și te susțin, a fost crezul liberalului care conduce acum cea mai mare comună a județului Buzău.

La Gura Câlnăului, având sprijinul organizației PNL Buzău, cu banii atrași prin proiectele propuse, dar și din fonduri proprii, liberalul a reușit să realizeze un loc de joacă pentru copii, să extindă rețeaua de alimentare cu apă, să asfalteze ulițe care nu au văzut niciodată asfaltul, să ilumineze străduțele. Tot aici, au fost oferite terenuri pe care tinerii și-au ridicat o casă, și-au construit un cămin.

La Focșănei, au fost renovate grădinița și dispensarul, dar s-au făcut și asfaltări, pentru că, așa cum spune primarul Gheorghe Firon: ”asfaltul e cea mai mare bucurie a oamenilor”. Tot aici, a fost amenajat un loc de joacă sigur pentru micuți, care se pot bucura aproape de casa lor de leagăne, tobogane, balansoare.

La Băjani, primarul Gheorghe Firon a avut aceeași preocupare prioritară de a oferi condiții bune tinerilor din localitate, prin oferirea de locuri pentru casă, și a de facilita calea spre educație prin renovarea grădiniței din sat. Totul a fost posibil printr-o implicare comună a echipei PNL Buzău din care Gheorghe Firon face parte.

La Scurtești, asfaltarea mai multor ulițe a adus bucurie localnicilor, tot aici fiind amenajată o stație de tratare a apei, dar și o platformă de gunoi de grajd, care e folosit, în final, ca îngrășământ pe terenurile agricultorilor din zonă.

La Stăncești, iluminatul public, asfaltarea unor ulițe, dar și a curții școlii din sat au reprezentat investițiile realizate de primarul liberal.

Gheorghe Firon și provocarea de a fi primarul celei mai mari comune din județul Buzău
Gheorghe Firon și provocarea de a fi primarul celei mai mari comune din județul Buzău

Că educația și dezvoltarea copiilor în cele mai bune condiții au fost și reprezintă, în continuare, o prioritate pentru primarul din Vadu Pașii, asemenea întregii echipe a PNL Buzău, se poate lesne deduce și din faptul că cea mai impunătoare clădire din întreaga comună este o sală de sport ultramodernă, ridicată cu o investiție de peste 6 milioane de lei. Copiii și tinerii comunei se bucură aici de un teren modern pe care pot face mișcare, de vestiare și băi, totul construit la cele mai înalte standarde. Tot aici, a fost ridicată de la zero, printr-o investiție de 4 milioane de lei, o grădiniță care a fost inaugurată în această toamnă. Cu dotări moderne, viu colorate, atractive pentru cei mici, unitatea de învățământ, care poate concura cu orice altă grădiniță din oraș, este mândria comunei. De asemenea, școala din Vadu Pașii oferă copiilor condiții bune de învățare și dezvoltare, reabilitarea unității de învățământ fiind o investiție de 1 milion de euro, realizată în mandatul primarului PNL, Gheorghe Firon. Grupurile sanitare, sălile de clasă cu bănci noi, dotările din întreaga unitate de învățământ fac din școala de la Vadu Pașii una dintre cele mai bune unități de învățământ din județ.

Pentru mine, ca primar, investițiile în infrastructura educațională au reprezentat prioritatea zero atât în primul mandat, cât și în al doilea. Copiii și educația lor reprezintă viitorul acestei țări, și de aceea ne-am concentrat pe ridicarea de școli și grădinițe ori pe reabilitarea celor deja existente. Totodată, e important să atragem tinerii în comună și de aceea le-am pus la dispoziție locuri pe care să-și ridice locuințe. Iluminatul public, un foraj de apă la Vadu Pașii, extinderea rețelei de apă și canalizare în comună sunt alte obiective pentru care s-au făcut eforturi susținute și pentru care am reușit să atragem fonduri”, declară primarul comunei Vadu Pașii, Gheorghe Firon.

Gheorghe Firon și provocarea de a fi primarul celei mai mari comune din județul Buzău
Gheorghe Firon și provocarea de a fi primarul celei mai mari comune din județul Buzău

Un alt lucru cu care Primăria Vadu Pașii se poate mândri este faptul că își asigură independent serviciile de salubritate după achiziționarea cu bani europeni a unei mașini de gunoi de peste 160 de mii de euro. Pe de-o parte, această investiție face ca normele de protecție a mediului impuse de Uniunea Europeană să fie respectate, pe de altă parte, se menține, astfel, un preț accesibil, rezonabil, la colectarea gunoiului menajer.

Un alt proiect demarat în sprijinul oamenilor este unitatea de îngrijire medicală la domiciliu, care va avea drept beneficiare zeci de persoane vulnerabile din comună. Proiectul este în derulare, cu șanse mari de a fi finalizat în acest an.

Tot la Vadu Pașii, grație deschiderii și implicării primarului liberal, un investitor a reușit să amenajeze la Gura Câlnăului cel mai mare centru de echitație din județ și unul dintre cele mai importante din țară. Pentru ca afacerea creată în jurul unei herghelii să se poată dezvolta aici, primarul Gheorghe Firon a dispus asfaltarea imediată a unei porțiuni de drum. A fost mișcarea decisivă pentru ca în comuna Vadu Pașii să se înființeze un club de echitație realizat la ultimele standarde în domeniu, având spații de cazare pentru cai, manej exterior și unul interior, ambele cu dimensiuni pentru nivel competițional. Centrul de echitație are zeci de cai proprii, atât de performanță sportivă, cât și exemplare de dresaj, de agrement. Afacerea a creat locuri de muncă pentru localnici și a atras numeroși turiști care vin la Vadu Pașii atunci când sunt organizate competiții de profil.

Însă, cele mai mari bucurii ale oamenilor sunt banii atrași pentru a avea în comuna lor apă și canalizare, un astfel de proiect fiind aprobat recent, pentru Vadu Pașii, prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Totodată, asfaltarea străzilor este una din prioritățile primarului liberal. Printr-un proiect finanțat cu fonduri guvernamentale prin programul operațional PNDL, având sprijinul conducerii filialei județene a PNL, s-a reușit până acum amenajarea cu covor asfaltic a 8 km de drumuri comunale din mai multe sate ale comunei. Rămân însă 28.5 km de ulițe neasfaltate, pentru care primul gospodar al comunei Vadu Pașii face eforturi de atragere de finanțări din fonduri guvernamentale și europene, astfel încât și locuitorii din aceste zone să poată trăi curând bucuria de a-și vedea ulițele asfaltate.

Dincolo de toate, e cert că Vadu Pașii, cea mai mare comună din județul Buzău, condusă de primarul liberal Gheorghe Firon, va cunoaște în perioada următoare o dezvoltare pe toate direcțiile în anii următori, odată cu realizarea Autostrăzii A7. Prin tronsonul 1 Buzău – Vadu Pașii al sectorului Buzău – Focșani din A7, comuna buzoiană are șansa de a deveni punct de atracție pentru investitori, datorită infrastructurii rutiere ce se va realiza aici.

Termenul de execuție pentru tronsonul Buzău – Vadu Pașii este de 20 de luni.

Sursă: PNL Buzău

Din deontologie şi respect pentru cititorii săi, publicaţia Agora Buzău marchează materialele care sunt comunicate de presă prin alăturarea titlului a următoarelor simboluri: „(C)”, respectiv a articolelor de promovare, prin (P).

Mihaela Travel | Agentie de turism
Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -Custom ad 4
- Advertisment -

Cele mai citite articole