vineri, aprilie 19, 2024

LIVETEXT & VIDEO | Ziua alegerilor la Buzău! PRIMELE PROCENTE PE SURSE: Iohannis, victorie clară! Liberalii exultă, social democraţii în gardă pentru parlamentare şi locale

Custom ad 1

Cel de-al doilea tur de alegeri pentru desemnarea preşedintelui României este programat duminică, 24 noiembrie. În judeţul Buzău sunt înscrişi pe listele electorale permanente 381.957 de alegători, care vot vota în cele 426 de secții amenajate.

În Buzău, la primul tur de alegeri pentru desemnarea preşedintelui României şi-au exprimat opţiunea la urne 183.217 votanţi dintre cei 382.091 buzoieni cu drept de vot care figurau la acea dată.  Prezenţa la vot a fost cu puţin peste media naţională din 2019 şi cu circa 5 procente sub cea din 2014.

Iohannis, victorie clară! Liberalii exultă, social democraţii în gardă pentru parlamentare şi locale

Primele rezultate ale alegerilor care vor stabili preşedintele României pentru următorii cinci ani vin din interiorul celor două partide care se luptă pentru cel mai important post din Cotroceni, PNL (Klaus Iohannis), respectiv PSD (Viorica Dăncilă). Din informaţiile transmise în teritoriu, în urma propriilor sondaje, liberalii susţin ca Iohannis are la ora aceasta (n.r. 20:00) 65% dintre cei care şi-au exprimat votul. În tabăra adversă, pe holurile PSD Buzău se consolidează ideea că Dăncilă a pierdut, însă la un scor mult mai mic decât cel dat de insiderii liberali, undeva la o diferenţă de 10-12% procente. Singurul lucru cert până la ora actuală (n.r. 20:00) este că Dăncilă şi-a adjudecat judeţul Buzău. Revenim cu detalii.

Pentru ce au votat liderii politici buzoieni?

„Cred că nu e important cu cine am votat eu sau domnul primar; cum am votat noi este previzibil. Important este să vină cât mai mulți oameni la vot. Vorbim despre prima funcție în statul român, cea de Președinte al României. Avem exemplul celor din Diaspora, pe care eu îi felicit personal. La fel ca la turul I, Parlamentul României și toate instituțiile au găsit o formă de lege foarte bună, prin care românii să meargă cât mai mulți la vot: este un exemplu de urmat și de noi, cei din țară.” – Ion Marcel Ciolacu, deputat, preşedintele filialei judeţene PSD Buzău.

„Am votat pentru o Românie in care fiecare cetățean să isi găsească locul și să fie respectat. Am votat pentru o Românie care trebuie să se indrepte.
Stă în puterea noastră pentru a construi un viitor mai bun!”
– Constantin Ionescu, consilier local PNL, candidatul liberalilor pentru Palatul Comunal

Ştire în curs de actualizare.

„Am votat pentru o Românie în care oamenii să nu mai fie împărțiți în „buni” și „răi”, pentru a înlocui dezbinarea și conflictul, cu consensul și toleranța, pentru bunăstare și egalitate! Am votat cu gândul ca tot ce am început pentru Buzău, să poată fi continuat, iar oamenii să trăiască într-o țară în care să se simtă liberi să-și exprime ideile, indiferent de opțiunile politice!”Romeo Lungu, vicepreşedinte CJ Buzău

Am votat pentru o Românie europeană, o Românie care să respecte valorile și tradițiile noastre, ale tuturor. (..) Îndemn pe toți buzoienii să iasă într-un număr cât mai mare la vot. Votul este forța fiecăruia dintre noi și reprezintă momentul în care putem să sancționăm sau să sprijinim o construcție politică, așa cum ne dorim, pentru noi, copiii și pentru nepoții noștri. Ne dorim un număr cât mai mare și un procent foarte mare de ieșire la vot, chiar dacă vremea nu ne mai ajută. Am muncit mult în săptămâna asta, am fost prezent în fiecare localitate – rurală mai ales, pentru că știm că acolo sunt probleme de fiecare dată – și, bineînțeles, ținem legătura cu organizațiile noastre, cu oamenii din teritoriu, care ne spun că oamenii sunt mobilizați, urmează să stăm în teritoriu până diseară la ora 21,00 atunci când practic se vor închide urnele și sperăm să avem un scor și un rezultat bun  – Cristinel Romanescu, preşedinte PNL Buzău pentru Buzău Media

„Astăzi am votat pentru a continua proiectul început la Buzău, acela de a demonstra pe cât posibil că județul nostru nu poate rămâne “roșu” la nesfârșit. Mulțumesc buzoienilor care au înțeles importanța acestui proiect, au acționat și au votat pentru a valida acest demers. Mulțumesc tuturor acelora care validează democrația, asumându-și dreptul de a vota ca pe o obligație morală. Important este să mergem la vot!” – Dorin Bădulescu, senator ALDE

„A fost odată ca niciodată un președinte care a pus interesul național pe locul doi și interesul șefilor săi europeni pe locul întâi. A creat instabilitate în propria-i țară doar pentru a face pe plac șefilor săi și pentru a le îndeplini pofta de a avea Președintele Comisiei Europene din rândurile lor.
Din păcate acesta nu este un basm așa cum probabil ne-am fi dorit, este crunta realitate în care acest personaj însetat de putere, acest “Setilă” al zilelor noastre ne-a aruncat țara.
Astăzi, am votat cu inima. Pentru că nu îmi doresc un președinte dispus să pună în joc România, pentru a-și satisface ambițiile personale ci, din contră. Îmi doresc un președinte dispus să-și pună în joc mintea și inima, în interesul românilor.”
– Ionela Dobrică, deputat PSD

 „Am votat cu încredere că România se poate schimba în mai bine, pentru că avem nevoie de asta. Faptul că au votat atâți români din Diaspora e extraordinar, înseamnă că își doresc să se întoarcă acasă. Îmi doresc de la noul președinte ce-mi doresc de la fiecare român și de la mine, îmi doresc să muncim mai mult, s-avem rezultate mai bune. Din  păcate, după 1990, nu prea s-a întâmplat asta. Au muncit numai unii, foarte puțini, și foarte mulți în străinătate. E timpul să muncim pentru țara noastră, nu pentru alte țări. Mesajul e unul de unitate” – Constantin Toma, primarul Municipiului Buzău.

„Am votat cu inima, cu încredere în viitor şi în faptul că împreună vom reuşi să-l facem mai bun. Am încredere în candidatul pe care am pus ştampila şi simt ca lucrurile se vor merge bine. Trebuie să ne facem datoria în continuare, cu profesionalism, cu meticulozitate şi cu dorinţa de a aduce continuu îmbunătăţiri societăţii în care trăim.” – Adrian Robert Petre, vicepreşedinte CJ Buzău

PROCENTAJUL PREZENŢEI LA VOT ÎN DIFERITE MOMENTE ALE ZILEI

Ora 11:00 – în județul Buzău au votat 50.285 de alegători înscriși pe listele electorale, procentul prezenței fiind 13,16%.

Ora 12:00 în județul Buzău au votat 52.207 de alegători înscriși pe listele electorale, ridicând procentul prezenței la 16,82 %.

Ora 13:00 – Până la această oră, în judeţul Buzău au votat 87.113 de persoane, procentul ajungând la 22,88 %.

Ora 14:00 – 107.519 de persoane s-au prezentat la urne, adică 28,14 % din numărul total al votanţilor înregistraţi.

Ora 19:00 – 181.003 de votanţi s-au înregistrat la ora 19:00, 47,48 % din numărul total al persoanelor cu drept de vot înregistrate pe listele din judeţ.

Mihaela Travel | Agentie de turism
Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -Custom ad 4
- Advertisment -

Cele mai citite articole