Educația are nevoie de un nou start. Acest “nou început” trebuie să aibă la bază o nouă legislație, un nou concept și o nouă viziune. Tocmai de aceea măsurile cuprinse în noile legi ale educației sunt rezultatul unei ample consultări, la care au lucrat peste 10.000 de specialiști în ultimii ani.

Este momentul să ducem educația din România la un alt nivel. În primul rând trebuie să înțelegem cu toții că fiecare elev are nevoie de educație personalizată, în funcție de capacități și aptitudini. E momentul să uităm de sistemul de învățământ preluat din vremea comunismului și să trecem și noi la un sistem educațional după modelul statelor din Europa de Vest.” – Gabriel Avrămescu, președinte PNL Buzău

Noua lege a învățământului preuniversitar a fost gândită ținând cont de mai multe principii:
– Elevul: educație personalizată pe capacități și aptitudini, pentru atingerea potențialului maxim
– Profesorul: o carieră atractivă și un statut ridicat în societate
– Finanțarea: eliminăm inechitățile din sistem
– Sistemul: mai flexibil, cu instituții eficiente care modelează procesul educațional și dezvoltă carierele didactice ale profesorilor

Am lansat platforma interactivă de consultare online pentru noile legi ale educației! Intră pe legile-educatiei.pnl.ro și spune-ne părerea ta despre fiecare măsură în parte! Avem acum șansa de a reconstrui sistemul de învățământ pe principii solide, sănătoase, în acord cu problemele și nevoile celor direct implicați, în acord cu vremurile pe care le trăim și caracteristicile sistemelor de educație din Europa, în acord cu nevoia României de a avea generații de tineri bine pregătiți.”, a mai precizat Gabriel Avrămescu.

Noile legi ale educației sunt în dezbatere publică până la 24 august, iar cei care au propuneri le pot trimite pe e-mail, la adresele: pnl.buzau@pnl.ro sau consultare.legieducatie@edu.gov.ro

Sursă: PNL Buzău

Reclamă Bottom Ad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.