Guvernul condus de Nicolae Ciucă ia primele măsuri pentru fermieri, astfel încât aceștia să resimtă cât mai puțin efectele secetei.

Agricultorii vor primi la timp subvențiile și fondurile alocate din bugetul UE, iar Guvernul pregătește măsuri concrete pentru recoltarea, transportul, depozitarea și valorificarea produselor agricole, inclusiv prin asigurarea materiei prime și a condițiilor de funcționare în zootehnie.

Gabriel Avrămescu: ”Îi asigur pe toți buzoienii de tot sprijinul meu pentru a trece peste această perioadă dificilă!”
Gabriel Avrămescu: ”Îi asigur pe toți buzoienii de tot sprijinul meu pentru a trece peste această perioadă dificilă!”

Bineînțeles, sistemul de irigații rămâne o prioritate și vor fi alocate fondurile necesare pentru a extinde și reabilita sistemul de irigații. Și județul Buzău este afectat de secetă. ”Am discutat cu prefectul Daniel Țiclea despre acest subiect și mi-a transmis că în acest moment se fac evaluări asupra culturilor afectate, astfel încât agricultorii din Buzău să poată fi despăgubiți în cazul în care acest lucru se impune. Îi asigur pe toți buzoienii de tot sprijinul meu pentru a trece peste această perioadă dificilă!” a declarat președintele PNL Buzău, Gabriel Avrămescu.

Sursă: PNL Buzău

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.