Miercuri a fost votat, în Camera Deputaților, proiectul pentru desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor în Justiție (SIIJ) cu 171 de voturi „pentru” și 136 „contra”.

Secția Specială împotriva Magistraților a fost desființată prin votul dat astăzi în Camera Deputaților. Am reușit să creăm majoritatea și astfel, au fost înregistrate 171 voturi pro și 136 contra.” spune deputatul PNL Gabriel Avrămescu într-o postare pe Facebook.

Camera Deputaţilor este prima cameră sesizată, forul decizional fiind Senatul.

Am reușit să scoatem pumnul PSD-ist din gura magistraților! Justiția trebuie să rămână independentă! Era Dragnea s-a încheiat, iar PSD ar trebui să înțeleagă acest lucru odată! Secția Specială nu a fost dorită de magistrați, dar PSD a crezut că presiunea prin SIIJ îi va ajuta să manevreze justiția după interesele mai puțin curate. Votul meu, de astăzi, pentru desființarea SIIJ, este pentru românii care au ieșit în stradă și au cerut respectarea independenței justiției!” declară Gabriel Avrămescu.

Membrii Comisiei juridice au respins toate amendamentele depuse de PSD referitoare la eliminarea textelor din proiect.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.