sâmbătă, aprilie 20, 2024

FOTO & VIDEO | PARCUL GROAZEI la Ziduri! O investiţie de zeci de mii de euro, dusă pe apa Sâmbetei

Custom ad 1

La nici șase ani de la inaugurare, o investiție de zeci de mii de euro a ajuns să fie bătută de vânt. Ceea ce inițial trebuia să fie un parc destinat sătenilor din Cuculeasa, astăzi este un loc sumbru, care se încadrează în peisajul dezolant al vieții trăite în alb și negru de către cetățenii comunei din Ziduri.

VIDEOREPORTAJELE AGORA BUZĂU | EPISODUL 2. PARCUL GROAZEI la Ziduri! O investiţie de zeci de mii de euro, dusă pe apa Sâmbetei

În urmă cu câțiva ani, Primăria comunei Ziduri a obținut o finanțare de zeci de mii de euro din partea Administrației Fondului de Mediu. Proiectul: „Îmbunătățirea calității mediului prin realizarea de spații verzi în comuna Ziduri județul Buzău” a adus în conturile primăriei din localitate zeci de mii de euro prin care, teoretic ar fi trebuit să fie făcute niște parcuri, zone de agrement pentru locuitorii celor șase sate care alcătuiesc una din cele mai mari comune buzoiene. Ceea ce pe hârtie arată excepțional, câțiva ani mai târziu, în realitate este dezastru.

Atât proiectantul general al demersului inițiat de primăria comunei Ziduri, cât și cele două firme care s-au ocupat de construcție, astăzi sunt fie în faliment sau insolvenţa. Este vorba despre societăţi implicate în zeci de proiecte, care de-a lungul timpului au avut probleme cu legea, drept dovadă numărul mare de dosare aflate sau pronunţate în instanţă.

La aproape șase ani de la recepţia lucrării, parcul din satul Cuculeasa nu are nici măcar un beneficiar și asta pentru că autoritățile locale, cele care au contractat suma nerambursabilă din partea Administrației Fondului de Mediu, fie cei perindaţi în ultimii ani de zile în fruntea comunei, nu au îngrijit parcul. Mai mult decât atât, majoritatea mobilierului din parcul groazei a fost furat. Elementele din spațiile de joacă destinate celor mai mici dintre noi nu mai sunt funcționale și în niciun caz conforme. Practic a fost furat tot ce se putea fura, inclusiv cablurile de alimentare ale instalației de iluminat, un foișor întreg, dalele din aleile betonate și funiile leagănelor.

Starea actuală de degradare a parcului face imposibilă folosirea sa, iar situația curentă se regăsește de câțiva ani. Nimeni nu merge în parcul din Cuculeasa și nimeni nu își lasă copiii la joacă acolo, având în vedere că în imediata vecinătate se află atât calea ferată care leagă Muntenia de Moldova, cât și una dintre cele mai aglomerate străzi din comună.

Parcul din satul Cuculeasa, comuna Ziduri reprezintă un bun exemplu din categoria banilor făcuți ușor de către băieții deștepți pe spatele cetățenilor. O investiţie de zeci de mii de euro, într-o comună în care nici măcar autorităţilor locale nu le pasă de bani şi nici de traiul cetăţenilor.

Vom reveni.

Mihaela Travel | Agentie de turism
Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -Custom ad 4
- Advertisment -

Cele mai citite articole