Ion Tăbăcaru, unul dintre cei mai longevivi fotografi buzoieni va organiza spre sfârșitul acestui an o expoziție retrospectivă a activității sale, care depășește jumătate de veac. Buzoianul are în spate 55 de ani cu aparatul la gât, timp în care a surprins sute de mii de cadre. Cele mai bune se vor regăsi în cadrul expoziție „Clipe Efemere”, care va fi găzduită în perioada 3 – 18 octombrie de către Galeriile de Artă „I. Andreescu” din Buzău.


3 artişti buzoieni (de la stânga la dreapta): pictorul Gheorghe Ciobanu, fotograful Ion Tăbăcaru şi actorul George Stoian. Sursă foto: Facebook.

Ion Tăbăcaru este absolvent al Școlii Populare de Arte – secție Artă Fotografică din Ploiești. Din 1997 este membru al mai multor fotocluburi din țară, precum: Nufărul Oradea, Exdeco Brașov, M.D. Călinescu Craiova și altele.

Ion Tăbăcaru (foto dreapta), alături de prietenul său, Costel Perianu, unul dintre cei mai logevivi videografi buzoieni. Sursă foto: Facebook.

Potrivit spuselor sale, în cei 55 de ani a fost „ajutat” de un număr de 23 de aparate foto, de la cele simple, până la cele de top. Un regret al buzoianului rămâne faptul că aceasta nu a fost principala sa meserie, acesta fiind angajat vreme de 32 de ani într-una dintre principalele întreprinderi din oraș.

„Fotograf artist”. Buzoianul Ion Tăbăcaru. Sursă foto: Facebook.

În 1990 „a intrat în presă”. Ion Tăbăcaru a fost colaborator și angajat ca fotoreporter în presa scrisă locală. Din 1996, vreme de 12 ani a fost fotograful Teatrului „George Ciprian”. În anii 2000 și 2000 a fost participant la Reuniunea Europeană a Artiștilor Fotografi, iar de-a lungul carierei a organizat 23 de expoziții în țară și a fost parte a 49 de expoziții de grup în țară și peste hotare.

Fotograful buzoian este câștigător al mai multor competiții de profil, membru al Asociației Artiștilor Fotografi din România, al Federației Internaționale de Artă Fotografică – AFIAP și al Federației Braziliene de Fotografie și Film, iar lucrările realizate în impresionanta sa carieră i-au adus și titlul de cetățean de onoare al Municipiului Buzău.

Reclamă Bottom Ad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.