16.2 C
Buzău
vineri, martie 29, 2024

Festivalul AnTanTe a adus zâmbete și voie bună în rândul copiilor, în weekend

Custom ad 1

În weekend, parcurile din Buzău au fost pline de copii, care au sărbătorit cu mic, cu mare Ziua Copilului. În Parcul Tineretului și în Parcul Marghiloman, Primăria Buzău în parteneriat cu farmaciile Maxifarma, au organizat Festivalul AnTanTe, la care au participat copii de toate vârstele.

În Parcul Tineretului activitățile au fost potrivite copiilor mai mici. Aceștia au putut să urmărească o paradă a costumelor, au participat la ateliere de creație care s-au desfășurat pe toată durata zilei, iar cei mai talentați au participat la un concurs de desene pe asfalt. La final cu toții au putut urmări cu toții un spectacol de teatru.

Parcul Alexandru Marghiloman a găzduit diverse activități pentru copiii ceva mai mari. Alături de reprezentanții Asociației Ghizii României au participat la un atelier de tir cu arcul, au putut să învețe cum se montează un cort, au deprins diverse tehnici de camping și au participat la o vânătoare de comori. De-a lungul întregii zile au avut acces la ateliere de craft, păpuși, olărit și pictură. Ziua s-a încheiat cu un spectacol de teatru.

Toți copiii au primit premii, au avut parte de o zi plină de zâmbete și voie bună.

Distracția nu se oprește, însă, aici. În zilele de 19 și 20 iunie farmaciile Maxifarma, alături de alți sponsori și de Primăria Buzău, vor organiza în Parcul Tineretului un alt eveniment, ”Vâslim la caiace și zâmbim fără limite”, dedicat persoanelor cu dizabilități. Acțiunea are ca scop promovarea terapiei prin sport pentru integrarea unor astfel de persoane. Vor fi organizate jocuri adaptate pentru copiii cu dizabilități, în special motorii, senzoriale și mentale, proveniți din medii defavorizate, plasament, familii vulnerabile, cât și din familii obișnuite. Activitățile vor fi variate: terapie canină, ateliere creative senzoriale, plimbări cu motocicleta cu ataș, desene pe asfalt, tehnici de supraviețuire, orientare în natură, jocuri de imitație, geografie distractivă, dezvoltare personală, jocuri motivaționale. La eveniment vor fi invitați din rândul persoanelor care, în urma unor accidente, au ajuns în scaune cu proteze. Toți copiii vor primi premii surpriză, toate activitățile urmând să se desfășoare sub supravegherea voluntarilor.

 

Mihaela Travel | Agentie de turism
Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -Custom ad 4
- Advertisment -

Cele mai citite articole

Comentarii recente