16.2 C
Buzău
vineri, martie 29, 2024

CULTURĂ | Cea de-a IX-a ediție Săptămâna Teatrului Tânăr s-a încheiat în aplauzele furtunoase ale publicului buzoian

Custom ad 1

Sâmbătă, 22 octombrie, s-a încheiat cea de-a IX-a ediție Săptămâna Teatrului Tânăr. Festivalul a reunit la Teatrul „George Ciprian” unii dintre cei mai talentați tineri artiști și publicul buzoian de toate vârstele.

Săptămâna Teatrului Tânăr este un festival al generațiilor de artiști și de spectatori. Creatori de teatru tineri și talentați au fost invitați ai acestui eveniment longeviv. Anul acesta publicul din Buzău s-a reîntâlnit cu prieteni nelipsiți și a făcut cunoștință cu actori și regizori sosiți pentru prima dată aici.

Cea de-a IX-a ediție Săptămâna Teatrului Tânăr s-a încheiat
Cea de-a IX-a ediție Săptămâna Teatrului Tânăr s-a încheiat

Ediția din acest an a însumat 10 spectacole, în 8 zile de festival, dintre care 2 producții adresate copiilor, un concert, un atelier de fotografie și imagine teatrală. Peste 60 de voluntari provenind de la colegii buzoiene au contribuit activ la desfășurarea evenimentului, implicându-se atât în organizare, cât și ca fotografi și participanți.

Pe tot parcursul festivalului, sala Teatrului „George Ciprian” a găzduit peste 2000 de spectatori, care au aplaudat energic toate producțiile. Una dintre spectatoare și-a împărtășit opinia la finalul unei reprezentații: „De fiecare dată plec de la teatru fascinată de jocul, puterea și transpunerea actorilor în tot ceea ce reușesc să facă pe scenă!

Cea de-a IX-a ediție Săptămâna Teatrului Tânăr s-a încheiat
Cea de-a IX-a ediție Săptămâna Teatrului Tânăr s-a încheiat

În cadrul celei de-a IX-a ediții Săptămâna Teatrului Tânăr au fost prezente spectacole de la Unteatru (București), Teatrul „Maria Filotti” (Brăila), REACTOR de Creație și Experiment (Cluj-Napoca), Teatrul „Anton Pann” (Râmnicu Vâlcea), Teatrul „Regina Maria” (Oradea), Teatrul „Toma Caragiu” (Ploiești), Asociația Sirius, Asociația Culturală pentru Educație prin Artă, dar și o producție specială a Trupei Treivirgulăpaișpe, realizată de elevi de la Colegiul Național Bogdan Petriceicu Hașdeu.

Atelierul de Fotografie și Imagine Teatrală coordonat de Vlad Trifaș, regizor și director al festivalului Săptămâna Teatrului Tânăr, a fost extrem de apreciat de adolescenți. Participanții au avut prilejul de a analiza și comenta fotografii, de a descoperi poveștile și mesajele din spatele fiecăreia.

Cea de-a IX-a ediție Săptămâna Teatrului Tânăr s-a încheiat
Cea de-a IX-a ediție Săptămâna Teatrului Tânăr s-a încheiat

Festivalul s-a încheiat sâmbătă seara, pe 22 octombrie, cu „Vindecare”, un concert susținut de Alex Ștefănescu, unul dintre cei mai îndrăgiți artiști invitați an de an la Buzău.
Evenimentul a fost organizat de Teatrul „George Ciprian”, cu sprijinul Consiliului Județean Buzău, și prezentat de actrița Bianca Cuculici.

Mulțumim partenerilor noștri:
Coperți de Buzău, Global Cash&Carry, Cofetaria No.379. ElcarGid Service Volkswagen & Skoda partenerul oficial de mobilitate al Festivalului Săptămâna Teatrului Tânăr, cât și dvs., partenerii noști media!

Mai multe detalii despre eveniment și fotografii regăsiți pe website și pe paginile de Facebook Săptămâna Teatrului Tânăr și Teatrul George Ciprian.

Mihaela Travel | Agentie de turism
Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -Custom ad 4
- Advertisment -

Cele mai citite articole

Comentarii recente