22.1 C
Buzău
vineri, martie 29, 2024

Consilierul local, Constantin Ionescu: „Blatul PNL-PSD din Consiliul Local Municipal continuă!”

Custom ad 1

După cum a precizat și Constantin Ionescu, consilier municipal PRO România pe pagina sa de facebook, la Buzău continuă irosirea banului public în plină pandemie pentru tot felul de cheltuieli nejustificate. Deși se plâng mereu că nu există fonduri suficiente, iar aportul municipalității în combaterea COVID 19 a fost infim, consilierii PNL și PSD au votat azi „cu două mâini” aruncând o jumătate de milion de euro pe apa sâmbetei, atât la propriu cât și la figurat. Sunt banii pe care-i va cheltui Primăria Buzău pe fântâni arteziene!

Iată ce transmite consilierul Ionescu buzoienilor, cu mențiunea că el s-a opus și în cadrul ședinței adoptării acestui proiect aberant:
„Un proiect de hotărâre ce nu ar fi trebuit să treacă de votul Consiliului local, privind cheltuirea din bugetul local a 500 de mii de euro pe fântâni arteziene. A fost posibil cu votul consilierilor PNL și a înțelegerilor transpartinice ale domnului Romanescu – PNL Buzău cu PSD.
Consider că la acest moment, în municipiul Buzău, cheltuirea a 500 de mii de euro nu reprezintă o prioritate, atâta timp cât:
– Nu a fost rezolvată problema parcărilor și a construcțiilor de parcări;
– Nu au fost realizate lucrări de sistematizare a intersecțiilor prin amenajarea sensurilor giratorii, ce funcționează în continuare cu butelii de plastic;
– Nu s-au achiziționat autobuze noi și ecologice, ca în celelalte orașe;
– Nu au fost bani pentru asfaltarea trotuarelor, realizarea de piste pentru biciclete și investiții în traficul rutier ,etc…..
Consider o lipsă de responsabilitate a celor care au votat și în special a înțelegerii pe care PNL Buzău o are cu PSD. Este gestul pe care l-au făcut astăzi consilierii PNL, pentru a întoarce un serviciu făcut de Primăria Buzău către PNL, prin scutirea de la plata datoriilor către stat, de 2 miliarde RON. Politica trebuie făcută pentru oameni, nu pentru partide!”

Mihaela Travel | Agentie de turism
Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -Custom ad 4
- Advertisment -

Cele mai citite articole

Comentarii recente