Consilierii PSD dintr-o comună săracă a judeţului Buzău, au refuzat acordarea unui ajutor de 1500 de lei pentru primul copil născut al cuplurilor din localitate

0
216

”Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac, cu bună-credinţă, tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor (…). Aşa să îmi ajute Dumnezeu!” – acesta este jurământul pe care se pare că cei de la PSD l-au uitat.

Orice proiect bun pentru comunitățile din județul Buzău este respins de majoritățile create în jurul PSD doar pentru că este propus de consilierii PNL. Este cazul comunei Podogoria, acolo unde majoritatea condusă de primarul PSD, Marius Chiru, autoproclamat „campion al fondurilor europene” şi totodată conducător al unei primării care în anul 2023 nu deţine un scanner pentru a răspunde solicitărilor în baza legii 544/2001, a luat peste picior iniţiativa consilierilor locali PNL prin care aceştia au propus un proiect privind acordarea unor stimulente în valoare de 1.500 de lei pentru primul copil nou-născut. Un proiect bun, menit nu doar să ajute familiile care se află la început de drum, ci unul care ar încuraja natalitatea. Fără prea multe explicații, majoritatea pesedistă a anunțat că proiectul nu va trece de votul Consiliului Local.

Marius Chiru, autoproclamat "campion al fondurilor europene". În 2023, în primăria pe care o conduce, nimeni nu ştie cum se foloseşte o multifuncţională.
Marius Chiru, autoproclamat „campion al fondurilor europene”. În 2023, în primăria pe care o conduce, nimeni nu ştie cum se foloseşte o multifuncţională.

Reacţia edilului care se află de ani buni în fruntea uneia dintre cele mai sărace comune din Buzău a stârnit reacţia deputatului buzoian, Gabriel Avrămescu. Mâhnit de decizia social-democraţilor, liderul PNL Buzău a reiterat o promisiune buzoienilor:

„Dragi buzoieni, vă anunț pe această cale că toți aleșii locali PNL din județul Buzău vor face în continuare ”tot ceea ce stă în puterile şi priceperea lor pentru binele locuitorilor”. Am cerut deja tuturor consilierilor Partidului Național Liberal din Buzău să analizeze situația din localitatea pe care o reprezintă și, acolo unde se poate aplica, să depună proiecte privind acordarea de stimulente pentru nou-născuți.”

Reclamă Bottom Ad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.