Apărarea excepţională a avocatului lui Ghiveciu l-a scos pe fostul deputat PSD basma curată în dosarul în care acesta era acuzat de fals

0
160

Ceea ce aparent era un simplu proces de fals în declaraţii, se putea transforma într-un coşmar pentru fostul deputat PSD de Buzău, Marian Ghiveciu, mai ales pentru că acesta avea la ora ultimelor termene o condamnare cu suspendare survenită în urma dosarului de la Merei. Modalitatea în care avocatul său i-a organizat apărarea a făcut că Ghiveciu nu doar să scape fără executare, ci să-i fie prescrisă fapta, decizie care nu îi activează pedeapsa condamnării din alt dosar, anterior celui la care facem referire. Pronunţată la ultima instanţă de judecată din România, decizia definitivă, ultima în cazul lui Ghiveciu, a venit la 25 de luni de la trimiterea în judecată şi câţiva ani de la săvârşirea infracţiunii, suficienţi cât să-i fie prescrisă fapta.

Absenţele regulate din faţa anchetatorilor sau a instanţelor de judecată, motivate medical, i-au câştigat fostului deputat primul lucru de care avea nevoie pentru a scăpa „curat”. Ghiveciu a câştigat timp. Primul pas fiind îndeplinit, profitând de aglomeraţia instanţelor de judecată şi de paşii proceduali, apărarea fostului PSD-ist a reuşit nu doar să nu-l aducă pe Ghiveciu în faţa oricărei persoane care l-ar fi putut „descoase”, ci să-şi consolideze apărarea în faţa celei mai grele instanţe din ţară, chiar pe declaraţiile inculpatului.

Marian Ghiveciu, pe vremea când era deputat. Sursă foto: Camera Deputaţilor.

Marian Ghiveciu, pe vremea când era deputat. Sursă foto: Camera Deputaţilor.Într-un articol publicat de cotidianul Opinia se arată că apărarea a dat vina pe inculpat, reuşind să-l scoată fără temniţă, după ce cadrele principale legislative invocate pentru condamnarea sa se aflau în stadiu incipient: „La acel moment nimeni nu acorda importanța care se acordă azi completării declarațiilor de avere. Nici măcar nu exista un ghid sau norme cu privire la felul în care trebuie completate declarațiile”, a explicat avocata, care a cerut achitarea clientului său, pe motiv că ar fi vorba de erori și nu de intenție.

La rândul său, Ghiveciu a recunoscut că a greșit, pentru că nu a avut cine să-l învețe: „Da, doamnă președintă. Regret că am greșit. Dacă era cineva care să-mi explice atunci gravitatea faptei, aș fi fost mai atent”.

Stagiul incipient în care fusese implementată legea privind obligaţiile depunerii declaraţiilor de avere şi interese, lipsa actelor normative care să reglementeze această activitate la data săvârşirii ei şi o decizie a Curţii Constituţionale din mai 2022, o bomboană de pe tortul apărării lui Ghiveciu, au făcut ca ICCJ să treacă şi peste acuzaţiile de tergiversare, sustragere şi atitudine sfidătoare la adresa procurorului de caz, care nu a reuşit nici măcar să-i predea învinuitului materialul de urmărire penală.

În rechizitoriul înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform celor redactate de Parchetul General, în perioada în care a fost deputat (2008-2015), Marian Ghiveciu a depus, cu intenție, la diferite intervale de timp, declarații de avere și declarații de interese care nu corespundeau adevărului.

Marian Ghiveciu, într-o fotografie recentă. Foto: G4 Media

Fostului deputat PSD de Buzău, Marian Ghiveciu, i-a fost prescrisă fapta care-l putea trimite după gratii

Fostul deputat PSD de Buzău, Marian Ghiveciu, a scăpat de procesul penal împotriva sa, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus încetarea acestuia. Ghiveciu fusese acuzat de fals în declarații, însă faptele pentru care era învinuit s-au prescris, potrivit unei decizii a Curții Constituționale din mai 2022. Marian Ghiveciu a ocupat funcția de deputat PSD de Buzău în două mandate între 2008 și octombrie 2015, câștigând alegerile din 2008 prin vot uninominal, învingându-l astfel pe actualul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu. În decembrie 2020, a fost trimis în judecată pentru fals în declarații, după ce procurorii au afirmat că a depus intenționat declarații de avere și interese necorespunzătoare realității.

Direcția Națională Anticorupție a solicitat o pedeapsă „îndreptată spre medie” cu executare pentru fostul deputat, prin intermediul procurorului de ședință. Motivarea acestei cereri se bazează pe existența unei condamnări cu suspendare în cazierul acestuia și pe faptul că ar fi sfidat procurorul în timpul urmăririi penale, scrie Libertatea. Pe lângă aceste considerente, procurorul DNA a arătat și că Ghiveciu a mai fost condamnat penal la închisoare cu suspendare într-un alt dosar.

„Este vorba despre terenuri agricole din județul Buzău, terenuri intravilane, conturi bancare, mașini și case; de fapt nu este vorba despre nedeclararea bunurilor, ci despre mărimile și valorile bunurilor. De exemplu, se arată în rechizitoriu, că inculpatul a declarat eronat suprafața unei case de locuit, ca fiind de 240 mp, când în realitatea era de 249 de mp. Și că nu a declarat deținerea unui motociclu. De asemenea, fostul parlamentar mai este acuzat că nu a declarat o mașină, marcă chinezească și nici cât a încasat pe o mașină germană pe care a vândut-o. Iar pe o altă mașină, tot nemțească, a declarat că a luat doar 100 de lei în timp ce, în realitate, suma fusese de 111.000 lei.  Se pare că Ghiveciu a mai uitat să declare câteva terenuri agricole, dar și sumele exacte din conturi. Procurorii îl mai acuză pe fostul deputat și de faptul că a declarat că are o casă de locuit de 54 mp când, de fapt, casa era demolată. În concluzie, parchetul consideră că inculpatul se face vinovat de toate cele 13 acte materiale de fals în declarații. În consecință, pentru încununarea a 4 ani de anchetă penală, procurorii solicită pentru inculpat închisoare cu executare îndreptată spre limita medie. Și vine explicația. Nu doar cele 13 acte materiale sunt invocate, ci și atitudinea inculpatului pe perioada urmăririi penale. Tergiversări, sustrageri, atitudinea față de procurorul de caz. Procurorul de caz, susține acuzarea, nici măcar nu a reușit să-i prezinte materialul de urmărire penală deoarece inculpatul a venit cu fel de fel de motive medicale”.

Marian Ghiveciu, în tinereţe. Sursă foto: Evenimentul Zilei
Marian Ghiveciu, în tinereţe. Sursă foto: Evenimentul Zilei

Condamnat la trei ani cu suspendare într-un dosar anterior

Într-un alt proces, fostul deputat a fost condamnat definitiv în februarie 2016 la trei ani de închisoare cu suspendare de către Instanța Supremă pentru instigare la abuz în serviciu. Acest caz a avut ca obiect retrocedări ilegale de terenuri în comuna Merei, cu un prejudiciu estimat la aproape un milion de euro. Potrivit anchetatorilor, între 2005-2006, Ghiveciu (care era administrator al mai multor societăți comerciale), împreună cu Dumitru Borcan (șeful Compartimentului de Cadastru și Agricultură din Primăria comunei Merei) și Nicolae Costache (fostul director al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Buzău), au eliberat nelegitim două titluri de proprietate pentru terenuri în zone cu potențial imobiliar prin încălcarea atribuțiilor de serviciu. Borcan a falsificat înscrisuri oficiale emise de Primăria Merei și înregistrate la OCPI Buzău, iar ulterior aceste terenuri au fost cumpărate de Ghiveciu.

„Persoanele care deţineau titluri de proprietate pentru terenurile respective, emise anterior în mod legal, au fost prejudiciate cu suma totală de 1.956.010 lei. Totodată, avantajul patrimonial realizat în modalitatea descrisă mai sus este de 3.247.945 lei, reprezentând valoarea reală a terenurilor obţinute în baza actelor de proprietate emise nelegal şi cumpărate de Ghiveciu Marian” se arată în înscrisurile DNA.

Reclamă Bottom Ad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.