Mașinile cu volan pe dreapta vor fi interzise în România din 2022, conform unui proiect de lege care a apărut la Senat și care deja și-a câștigat popularitatea printre parlamentari.

Conform Registrului Auto Român, în România au fost aduse peste 29.000 mașini cu volanul pe dreapta în anul 2018 și peste 20.000 mașini în anul 2019. Toate aceste mașini provin din Marea Britanie și Irlanda de Nord.

„În ceea ce privește accidentele în care au fost implicate mașini cu volanul pe dreapta, majoritatea au fost produse de conducătorii acestor autovehicule. Statistica este înfiorătoare: în 2018 – 102 accidente rutiere grave, soldate cu decesul a 28 de persoane și 106 rănite grav, în 2019 – 90 de accidente rutiere grave, soldate cu decesul a 35 de persoane și 88 rănite grav„, arată susținătorii acestui proiect de lege.

Parlamentarii spun că mașinile cu volan pe dreapta trebuie interzise în România din 2022 pentru că „numărul total de accidente produse de mașini cu volanul pe dreapta depășește 10% din totalul accidentelor pe an„. „Coliziunile sunt frontale, iar posibilitatea de evitare este nulă din cauza lipsei de vizibilitate a șoferilor acestor mașini„, mai susțin aleșii.

Conform actului intitulat „Lege privind îmbunătățirea siguranței rutiere prin limitarea circulației pe drumurile publice a autovehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România care au postul de conducere situat pe partea dreaptă în raport cu planul median longitudinal al autovehiculului„, o dată cu intrarea în vigoare se va interzice circulația pe drumurile publice a autovehiculelor înmatriculate sau înregistrate în Romania cu volanul pe partea dreaptă.

Sursă: https://e-juridic.manager.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here