La sfârșitul săptămânii trecute a fost inaugurat noul pod de la Vadu Pașii, în prezența oficialilor Buzăului, dar și a câtorva zeci de localnici din comuna Vadu Pașii.

Legătura dintre municipiul Buzău și comuna Vadu Pașii a fost întreruptă în anul 2005, după ce inundațiile au afectat structura podului vechi și nu a mai fost posibilă utilizarea lui. Timp de 16 ani locuitorii comunei Vadu Pașii și cei de pe raza unităților administrativ teritoriale pe raza Drumului Județean 203K între Gura Câlnăului și Robeasca au așteptat să se redeschidă circulația pe această rută.

Deși inițial s-a dorit reabilitarea vechiului pod, acest lucru nu a fost posibil datorită birocrației, drept urmare s-a luat decizia construirii unui nou pod. Vechiul pod va intra în patrimoniul Ministerului Culturii și nu va fi disponibil nici traficului pietonal, nici traficului rutier. „Într-o săptămână, am înțeles de la constructor, el va fi predat Ministerului Culturii sau Ministerului Transporturilor, deci, el nu va mai fi practicabil nici pentru pietoni, nici pentru traficul greu”, a precizat Petre Emanoil Neagu.

GALERIA FOTO COMPLETĂ AICI!

Construcția efectivă a noului pod, care are o lungime de 689 de metri, a început abia în luna septembrie 2017, fiind întârziată din cauza inundațiilor din anul 2019, când constructorii au fost nevoiți să sisteze lucrările pentru o bună perioadă de timp. Lucrările pentru noul pod au costat 33.370.488,76 lei, din care 31.712.537,91 au fost bani de la bugetul de stat, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, diferența reprezentând contribuția Consiliului Județean.

Inaugurarea podului s-a făcut la ambele capete. La un capăt au fost prezenți reprezentanții PSD, în frunte cu președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, iar la celălalt capăt s-a aflat primarul PNL din comuna Vadu Pașii

Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău, a declarat cu privire la acest eveniment: ”După multe obstacole întâmpinate, discuții și avize, schimbări de soluții tehnice, dar și calamități ce au întârziat finalizarea acestui obiectiv, începând de astăzi putem circula pe noul pod. Acest proiect a fost o prioritate pentru mine, fiind un pod foarte important pentru cetățenii din zona și nu numai. Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în realizarea lui, dar mai ales cetățenilor pentru răbdare și înțelegere!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here