Pe Drumul European 85, supranumit și ”Drumul morții” și, probabil unul dintre cele mai periculoase drumuri din România, au loc accidente grave aproape zilnic care, de multe ori, se soldează cu pierderi de vieți omenești. Pe drumul care leagă Bucureștiul de Suceava și-au pierdut viața, în anul 2020, 402 persoane, cu 16 decese mai mult decât pe Drumul Național 1 (DN1), care este cu 200 de kilometri mai lung. Numărul crucilor de pe marginea șoselei depășește cu mult numărul de borne kilometrice amplasate pe acest sector de drum. Nu mai puțin de 285 de cruci sunt pe sensul de mers București – Bacău și 279 de cruci pe sensul invers, din Bacău la București.
Sub deviza ”E85 – Drumul Morții – VREM PARAPETE PENTRU VIAȚĂ!”, Cosmin Răileanu și Vindem-Ieftin.ro au inițiat un proiect de conștientizare asupra necesității îmbunătățirii siguranței rutiere și a efectelor benefice imediate asupra vieții participanților la trafic. În cadrul acestui proiect, Cosmin și-a propus să alerge 150 km, pe E85, pe ruta Bacău – Râmnicu Sărat. ”La fel ca în business, mi-am propus să nu mai acționez doar pentru mine. Următorul “munte” va fi să alerg 150 de km, de la Râmnic la Bacău, pentru că îmi doresc să atrag atenția asupra faptului că oamenii mei din acea zona s-au săturat de drumul morții. Ne este teamă când ne gândim la copiii noștri, la colegii noștri, la noi. Îmi doresc să trag un semnal de alarmă atât pentru autoritățile, care ar putea învăța multe de la privat; poate ca un “munte” pentru ele ar fi să își propună să facă autostrăzi, așa cum antreprenorii își propun să ajungă la o cifră de afaceri și trag pentru asta; cât și pentru participanții la trafic – grija pentru siguranța noastră, ne revine. Dacă conduci cu viteză oricât de securizat ar fi drumul, riști atât viața ta, cât și a celor din trafic.”
De ce și-a propus Cosmin să atragă atenția asupra importanței separatoarelor de sens pe E85? ”Nu știu cum să facem să nu mai moară atât de mulți oameni pe drumul ăla. E așa mare nevoie de parapetele acelea. Mă gândesc că am și eu copii; nu este departe momentul când vor conduce; colegii, prietenii mei conduc pe drumul acela. E nevoie de parapete si prevenție, de grijă. Drumurile astea iau vieți. Suntem toți responsabili de ce se întâmplă pe drumurile publice – și șoferi, și pietoni sau bicicliști. Parcă am uitat să fim cu grijă unii față de alții.”
Cum a început povestea cu alergatul?
”Nu știam că există alergători sau comunități; a venit dintr-o nevoie de a face mișcare, de a da jos kilograme, de a îmbunătăți starea mentală și fizică, plus am simțit o stare de bine făcând mișcare. De aici a venit dorința – din nevoia acută de schimbare, cu cât alergam mai mult, cu atât mă simțeam mai bine și de aici până la motivația de a începe să-mi depășesc limitele, a fost doar un sprint.”
De ce alergat si nu alt sport?
”Pur și simplu a fost foarte la îndemână; nu ai nevoie de echipament, o poți face oriunde, am simțit că mi se potrivește; am rezonat din prima, a venit totul foarte natural, iar după o perioadă am găsit o comunitate de alergători care mi-au devenit prieteni și cu care merg la competiții.”
De unde nevoia de a ridica steagul roșu pentru E85 si De ce nu DN1?
Locuiesc la jumătatea Drumului European 85 și am fost martor la foarte multe accidente; este drumul pe care îl parcurg cel mai des și mă gândesc cu groază când plec pe acest drum că am mai multe șanse sa nu ajung la destinație și mă gândesc la copiii mei, care vor deveni șoferi, mai ales că am observat că foarte mulți tineri sunt victimele acestei șosele după ce iau permisul.”
Evenimente la care a participat Cosmin Răileanu
Alergatul de anduranță a devenit un stil de viață pentru Cosmin Răileanu. A participat constant la numeroase maratoane cum ar fi Aleargă Hășmașii, Maratonul Argonauților, H3RO – concurs de triatlon, X-Race 2022 sau Ultra Race România despre care spune că a fost cea mai mare provocare în materie de alergare. Alături de 5 prieteni a pus bazele grupului Morning Runners. Se trezesc dimineața devreme și aleargă pe străzile orașului sau organizează trasee mai lungi prin dealurile Subcarpaților de Curbură. Ambiția, perseverența și dorința cotinuă de a-și depăși limitele se regăsesc atât în plan profesional, cât și personal. „Sunt încăpățânat în sensul că nu accept supozițiile celor care îmi spun că anumite lucruri sunt imposibile, iar de aici derivă perseverența și pozitivitatea, iar toate duc spre succes.”
Povestea antreprenorului
„Am fost crescut de bunici până la 7-8 ani. Nu am avut pasiuni. Ce pasiuni aș fi putut avea cu bunicul croitor și bunica casnică într-o fărâmă de orășel precum Râmnicu Sărat? Furam bicicleta bunicului și fugeam la pescuit. Alergam pe calea ferată prin containere goale. Stăteam până pleca și ultimul copil de pe stradă doar pentru a nu fi singur prea mult timp. La 7 ani și jumătate m-am trezit că mai am un coleg de cameră. Așa a rămas până pe la 30 ani, când am început să îl cunosc mai bine și chiar să ne iubim. Era vorba de fratele meu, Andrei.
Mereu m-am târât la școală, am copiat, am fost superficial, obraznic cu profesorii și colegii, am chiulit și…tot tacâmul. Am intrat la un liceu în clasa a 5-a și acolo am rămas până într-a 12-a. Nu era un profesor cu care să nu fi avut o problemă cel puțin majoră. Mă vedeau un ratat și un copil fără perspective deoarece ajungeam la Poliție mai des decât la școală. Am avut și nota 4 la purtare și mereu aveam cea mai mică medie din clasă.
În liceu chiuleam pentru că nu prea aveam timp liber și consideram că trebuie să mă și distrez. Am rămas de 2 ori corigent pe vară. Tatăl meu era un important director la vremea aceea și eram bine văzut, până într-o zi când nu a mai fost. Căderea a fost groaznică atât pentru el, cât și pentru noi. După ore vindeam semințe prăjite și muștar prin magazine. Produsele erau făcute de tata într-o mică făbricuță de familie după căderea din funcție.
Când am terminat liceul voiam să plec la muncă în Grecia, să strâng bani să îmi iau mașină. Tata a insistat să mă duc la facultate măcar 1 an ca să vad cum este. Am intrat la facultate la Galați deoarece acolo am fost primit. M-a dus mama la garsoniera unui văr care avea 2,6 x 4 m – aproximativ 10 mp unde era și o mică baie.
Se micșorase lumea toată dintr-o dată. După 2 luni de școală în care nu înțelegeam nimic (intrasem la Exploatarea Motoarelor în Transporturi) mi-am propus să încep să lucrez în vânzări, mai ales că doar asta știam să fac. Am avut câteva interviuri până am reușit să intru undeva, însă după 2 ani de muncă în care mă comportam cum știam eu din trecut, mi-am dat seama că așa nu merge și ca nu voi ajunge nicăieri.
Nu am fost pregătit pentru viața reală, însă cum nimeni nu mă proteja, trebuia să găsesc soluții la ceea ce-mi doream. Am realizat că trebuie să mă schimb. Am început să fiu punctual, serios și corect. Mi-am dat seama că totul depinde de mine și că succesul se construiește pas cu pas și că nu poți avea totul dintr-o dată sărind etape de învățare.
Am tins către antreprenoriat când eram angajat în diferite firme și atât de tare îmi plăcea să vând încât comunicam extra cu clientul și identificam nevoile lui. Parcă ceva mă îndruma să îl ajut să obțină acel lucru. Așa am început să vând birotica, apoi lavete de șters.
În scurt timp am avut oportunitatea de a deschide un depozit de fier forjat acasă, în Râmnicu Sărat, pe un mic teren primit de la tatăl meu. A fost un moment greu pentru că nu aveam bani. Luasem câteva produse cu bilet la ordin și aduceam pe comandă. În 2008 a venit criza economică și a trebuit să inovez. Nu mă puteam opri. Internetul nu era o alternativă și am deschis alte depozite în diferite orașe.
Așa am ajuns la 7 puncte de lucru în Ploiești, Buzău, București, Brașov, Slobozia, Focșani și Râmnicu Sărat. Am început importurile din Turcia, Polonia, China și producția în fabrica din Râmnicu Sărat. Evoluția era vizibilă an de an și am ajuns la aproape 800.000 euro în 2020.
Ce fac acum?
Ceea ce îmi este menit să fac! Alerg la propriu și la figurat. Alerg pentru compania pe care o conduc și în care am crezut atunci când nimeni nu credea. Alerg pentru sănătatea corpului și a minții mele. Și mai alerg pentru a dovedi că totul este posibil, chiar și în locul celor care nu pot. Unde? Tocmai în Râmnicu Sărat.”
Cosmin va alerga cei 150 de kilometri, pe ruta Bacău – Râmnicu Sărat, pe data de 5 noiembrie. Pe ultimii kilometri din traseu i se vor alătura soția sa Elena și cei doi copii, Augustin (10 ani) și Marina (13 ani), care îl însoțesc adesea la competițiile de alergare la care participă.
Sursă: Cosmin Răileanu
