joi, aprilie 25, 2024

POLITICĂ | Gabriel Avrămescu, deputat PNL: ”Buzoienii nu au tăcut prin neprezentarea la referendumul primarului Toma, ci au transmis foarte multe prin această atitudine!”

Custom ad 1

Eveniment controversat în Buzău, referendumul local desfășurat duminică, pentru unirea municipiului Buzău cu localitatea Țintești a stârnit multe reacții din partea politicienilor locali și nu numai.

”Puțin peste 10% dintre buzoieni au ieșit la vot duminică pentru unirea municipiului Buzău cu Țintești-ul, drept dovadă referendumul a fost un fiasco total pentru PSD și mai ales pentru auto intitulatul cuceritor, „valoare națională”, Constantin Toma. Buzoienii nu au tăcut, au transmis de fapt un mesaj clar: NU NE INTERESEAZĂ FORMELE FĂRĂ FOND!
Mai exact, buzoienii nu au mers în secțiile de votare, deși a fost o duminică cu vreme frumoasă, pentru că NU AU ȘTIUT ce și pentru ce să voteze!” a declarat pe pagina sa de Facebook Gabriel Avrămescu, deputat PNL.

Referendumul și ideea unirii municipiului cu Țintești-ul nu au fost prezentate buzoienilor conform unei strategii de dezvoltare. Oamenii NU au primit informații în legătură cu un eventual impact economic și social ce ar putea rezulta în urma acestui demers. Pliantele colorate, bannerele, panourile publicitare și articolele laudative în presa națională, prin care a fost promovat un “Buzău Mare”, au stârnit ZERO interes buzoienilor. Nu poți să înșiri pe o hârtie lucruri fară a fi fundamentate, fără o bază, fără cifre statistice. Locuințe pentru tineri, spital și tot felul de fantasmagorii care ar răsări peste noapte, doar dacă s-ar produce marea unire, sunt de-a dreptul aberații pentru oamenii care înțeleg cât de puțin sistemul administrativ. Domnul Toma și restul staff-ului de campanie al domnului primar, care s-a ocupat de marea campanie pentru referendum, ar trebui să știe un lucru foarte simplu: nu mai merge cu vrăjeala!

Au aruncat banii buzoienilor pe fereastră cu o campanie extrem de costisitoare și ineficientă. Lucru pe care noi l-am semnalat în nenumărate rânduri!
Buzoienii sunt oameni echilibrați și își doresc să fie informați, însă PSD a crezut că încă mai “merge și așa”. Ei bine, buzoienii au dat o lecție despre dorința acestui electorat de a fi respectat tocmai printr-o bună comunicare și transparență. Domnilor de la PSD, periculos nu este să nu fiți votați, ci periculos pentru Buzău este că le-ați creat oamenilor impresia că votul lor oricum nu contează! Asta ar trebui să dea de gândit acestor politicieni învechiți, lipsiți de viziune și poate chiar și de rațiune. Buzăul nu a pierdut la referendum, ci a câștigat o generație, un electorat care transmite mult mai multe prin lipsa de interes pentru proiectele administrative.” a mai precizat președintele PNL Buzău cu privire la acest eveniment.

Mihaela Travel | Agentie de turism
Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -Custom ad 4
- Advertisment -

Cele mai citite articole