miercuri, aprilie 17, 2024

ACTUALITATE | La Școala Gimnazială Măgura, profesorii și elevii au aceleași gânduri, aceleași speranțe, aceleași obiective și … aceleași uniforme

Custom ad 1

Școala Gimnazială din comuna Măgura, județul Buzău este una dintre cele mai vechi instituții de învățământ din județul Buzău, fiind atestată documentar încă din anul 1838. Instituția funcționa după prevederile Legii Instrucțiunii Publice elaborată de Eforia Școalelor. În iunie 2017, în urma concursului național, școala dobândește titlul de Școala Europeană, intrând în istoria județului Buzău ca fiind prima instituție de învățământ din mediul rural care obține această recunoaștere. Astăzi, Școala Gimnazială Măgura este o instituție de învățământ de prestigiu, modernă și europeană.

În prezent, școala este dotată cu săli de clase moderne, proiectele europene sunt parte din școală, dar ceea ce o deosebește de alte instituții de învățământ din mediul rural și nu numai este relația deosebită care s-a creat între cadrele didactice și elevi. Relație care, la începutul acestui an școlar, este consolidată de faptul că și dascălii și elevii vor purta aceeași uniformă.

Noul an școlar începe, la Școala Gimnazială din comuna Măgura, sub deviza ”uniți pentru o școală europeană”. Deopotrivă, cadrele didactice și elevii ”poarta aceeași uniformă ca cea a elevilor… aceleași gânduri, aceleași speranțe, aceleași obiective!

Sursă foto: Facebook

Mihaela Travel | Agentie de turism
Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -Custom ad 4
- Advertisment -

Cele mai citite articole