Mişcare juridică de şah-mat efectuată de Primăria comunei Ulmeni. Autorităţile locale au reuşit să transfere responsabilitatea juridică a trei dintre cele mai importante şi bănoase investiţii realizate în ultimii ani, în schimbul a doar 1.500 de lei. Profitând de faptul că nu au în aparatul propriu un departament sau o persoană specializată în construcţii pentru efectuarea recepţiei a proiectelor MODERNIZAREA DRUMURILOR COMUNALE ŞI SĂTEŞTI ÎN COMUNA ULMENI, CONSTRUIRE DISPENSAR MEDICAL UMAN, SAT CLONDIRU, COMUNA ULMENI, respectiv MODERNIZARE DRUMURI DE INTERES LOCAL ÎN COMUNA ULMENI, autorităţile au contactat firma SC MARICON CONSTRUCT, reprezentată prin Marian Liviu-Paul, inginer constructor specialist. Potrivit obiectului contractelor, prestatorul, SC MARICON CONSTRUCT şi-a exprimat acceptul în procesul de recepţie al lucrării referitor la calitatea în construcţii.

Practic, cu alte cuvinte, pentru 500 de lei fără TVA (x 3, fiind trei contracte, cu acelaşi obiect şi aceeaşi valoare; contract nr. 3058 din 15 aprilie 2020, 9605 din 10 decembrie 2020 şi 8538 din 27 octombrie 2020) prin recepţionarea făcută de Primăria Ulmeni prin SC MARICON CONSTRUCT, responsabilitatea juridică integrală pentru calitatea lucrării, a drumurilor comunale şi săteşti revine societăţii administrate de Marian Liviu-Paul. Atât în faţa cetăţenilor din comună, cât şi în faţa autorităţilor care au finanţat lucrarea sau a organelor de anchetă.

Tablourile de finanţare a proiectelor finanţate prin AFIR din bani europeni acoperă găurile din gard la Ulmeni.

Rolul transferului de responsabilitate prin contractul de mai sus este esenţial în cazul în care se constată că lucrările efectuate nu corespund planurilor tehnice sau din punct de vedere calitativ. În orice speţă, responsabilitatea va reveni societăţii plătită doar 15 milioane de lei vechi pentru trei dintre cele mai mari proiecte din punct de vedere financiar efectuate anul trecut pe raza comunei Ulmeni.

Metamorfoza firmelor de partid | De la Corleone şi Dobrică SRL, la MECAN şi MEGA EDIL

Cele două societăţi care s-au ocupat cu realizarea proiectelor anterior menţionate se află de două decenii pe lista firmelor abonate la bani publici a mass-mediei locale şi nu numai. Ambele sunt conduse de grupuri cu rădăcini puternice şi asumate în PSD Buzău. Despre cine este vorba, aflaţi în rândurile următoare.

MECAN CONSTRUCT, unul dintre partenerii de tradiţie ai PSD Buzău

Potrivit listafirme.ro, fosta firmă Dobrica Comexim Trans Pan Srl și-a schimbat denumirea și în prezent se numește Mecan Construct SA și are același CUI 5288452; Societatea este deţinută de către familia Dobrică, capul fiind Dumitru, fost consilier judeţean PSD Buzău, tatăl fostului deputat social-democrat de Buzău, Viorica Dobrică. Potrivit Opinia Buzău, societatea lui Dobrică, anchetat potrivit Mediafax pentru cumpărare de influenţă, a beneficiat în dese rânduri de contracte importante cu autorităţile locale şi judeţene buzoiene.

MEGA EDIL, o societate aflată sub influenţa fostului deputat PSD, Marian Ghiveciu

Mega Edil completează panoplia societăţilor în preajma cărora s-au născut mari semne de întrebare după ce au beneficiat de contracte pe sume considerabile cu statul român, prin intermediul consiliilor judeţene şi a primăriilor, indiferent că vorbim de reşedinţe de judeţ sau simple UAT din mediul rural. Societatea a fost deţinută, potrivit News Buzău, până în 2011 de către Marian Ghiveciu, membru marcant în penultima decadă a PSD Buzău, fost deputat, condamnat cu suspendare şi cercetat în prezent la ICCJ. Potrivit nmedia.ro, societatea înfiinţată de Marian Ghiveciu în 2004 purta denumirea de Corleone SRL, ulterior fiind rebotezată în Mega Edil şi avea ca domeniu declarat „activităţi imobiliare pe baza de tarife sau contract”.

Sursă foto imagine reprezentativă: primariaulmeni.ro | Colaj: Agora Buzău

Reclamă Bottom Ad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.