16.2 C
Buzău
vineri, martie 29, 2024

ZIUA POLIȚIEI | Poliţiştii buzoieni vor pregăti mâncare pentru persoane defavorizate

Custom ad 1

A devenit tradiţie pentru poliţiştii buzoieni ca, în apropierea unei mari sărbători, gândurile lor să se îndrepte către persoanele defavorizate.
Având în vedere că pe data de 25 martie se va sărbători Buna Vestire şi Ziua Poliţiei Române, Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor (IPA) Secţia România – Regiunea 1 Buzău, în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău, va organiza o acţiune umanitară, ai cărei beneficiari vor fi persoanele care se află în Aşezământul Social „Sf. Sava” din comuna Ulmeni.

Evenimentul va debuta în ziua de 14 martie, la ora 10.00, cu un concurs de gastronomie, în cadrul căruia trei echipe formate din poliţişti de la mai multe structuri ale IPJ Buzău vor pregăti un meniu de prânz, în bucătăria pusă la dispoziţie de un agent economic din municipiul Buzău.

Deşi numai una dintre echipe va fi declarată câştigătoare, concurenţii vor face tot ce va depinde de ei pentru a pregăti cele mai gustoase preparate, pe care le vor servi ulterior bătrânilor şi celorlalte persoane găzduite de Aşezământul Social de la Ulmeni.

În acelaşi timp, tot pentru a veni în sprijinul bătrânilor, alţi poliţişti vor sădi răsaduri sau vor planta seminţe pe terenul ce aparţine Aşezământului, puse la dispoziţie de Staţiunea de Cercetare Legumicolă Buzău.

Mihaela Travel | Agentie de turism
Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -Custom ad 4
- Advertisment -

Cele mai citite articole

Comentarii recente