În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile pentru reducerea riscului rutier pe drumurile naţionale, drumurile judeţene şi în localităţi, precum şi în vederea combaterii conducerii autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice şi impunerii respectării normelor legale referitoare la viteza de deplasare.

Astfel, poliţiştii au aplicat 189 de sancţiuni contravenţionale, cele mai multe fiind pentru nerespectarea limitelor legale de viteză (40), pentru neutilizarea centurii de siguranţă (21), pentru conducerea autovehiculelor cu diferite defecţiuni tehnice (5), precum şi 28 pentru alte abateri în trafic.

Ca măsură tehnico-administrativă, au fost reţinute în vederea suspendării 19 permise de conducere, dintre care 4 pentru depăşirea cu mai mult de 50 de km/h a limitelor de viteză pe tronsonul de drum tranzitat, 4 pentru nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului, 3 pentru efectuarea de depășiri fără respectarea cadrului legal, unul pentru neprezentarea la unitatea de poliție în termen de 24 de ore de la producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale şi alte 7 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor aflaţi regulamentar în traversarea drumului public.

Cea mai mare viteză – 152 km/h, a fost înregistrată de aparatul radar în cazul unui bărbat în vârstă de 53 de ani, din Viperești, depistat la volanul autoturismului pe DN 10, în afara localităţii Cândești.

Au fost întocmite două dosare penale, unul pentru conducerea unui autovehicul, deși exercitarea dreptului de a conduce era suspendată, iar cel de-al doilea pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, aparatul etilotest înregistrând în acest caz o valoare de 0.95 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tot ieri, poliţiştii rutieri au mai aplicat sancţiuni contravenţionale şi în cazul a 79 de pietoni, biciclişti și căruțași care nu au respectat prevederile legale. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 47.000 de lei.

Reclamă Bottom Ad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.