“Indiscutabil, Palatul Comunal reprezintă o emblemă care se confundă cu Buzăul însuşi, un simbol arhitectonic de valoare patrimonială care merită toată atenţia. Proiectul se datorează celui care a fost un edil de excepţie şi căruia îi datorăm începuturile modernizării Buzăului, Nicu I. Constantinescu.”
Andrei Pițigoi – fotojurnalist
Palatul Comunal, clădirea simbol a oraşului Buzău, este creaţia lui Alexandru Săvulescu, un arhitect remarcabil al perioadei “Fin de Siecle” din România, cunoscut şi pentru schiţele după care au fost realizate finisajele Palatului Poştelor din Bucureşti, care astăzi găzduieşte Muzeul Naţional de Istorie a României. Cel mai cunoscut edificiu din Buzău a fost inaugurat în toamna anului 1904, recepţia având loc pe 16 decembrie 1904, iar măreţia sa a atras aprecierile personalităţilor vremii.
“Orice metaforă ai folosi ca să prezinţi şi să defineşti această bijuterie arhitectonică realizată la sfârşitul secolului al XIX, începutul secolului XX este potrivită, pentru că putem să îi spunem că este un simbol, că este o emblemă, că este un reper… Haideţi să facem o singură comparaţie cu Tour Eiffel de la Paris. Când zici Tour Eiffel, zici Paris… zici Palatul Comunal, e Buzău. Sunt şi alte palate administrative realizate în ţară , dar acesta a fost considerat până în 1918, cea mai mare construcţie comunală din Vechiul Regat. Să nu uităm că Buzăul a fost comună urbană până prin anii 1950, după aceea a trecut la statutul de oraş. Este cea mai reprezentativă construcţie din cadrul programului edilitar şi urbanistic realizat de primarul Nicu I. Constantinescu, cel care a reuşit să sistematizeze centrul şi străzile adiacente în aşa fel încât să putem vorbi despre începuturile Buzăului modern, din punct de vedere al felului în care se prezenta. La început toate construcţiile erau haotic făcute, în funcţie de posibilităţile şi de nevoile fiecăriu proprietar. A fost nevoie să se aleagă o zonă, sau mai bine zis s-au orientat în aşa fel încât această zonă să pună în valoare centrul oraşului, în apropierea altei construcţii importante, din mai multe puncte de vedere – Episcopia, către gară şi către podoaba noastră peisagistică – Crângul, o părticică din vechiul Codrul al Vlăsiei. În această zonă erau cam 12 – 14 construcţii destul de insalubre, o locaţie numită pompos Cazino, a lu` Gheorghiţă Frunzăverde, mai multe clădiri, prăvălii, o croitorie… a fost nevoie de o lungă perioadă în care să se respecte toate etapele legale pentru exproprierea acestor proprietăţi pentru utilitate publică, ceea ce s-a şi făcut. Ultimele demolări s-au întâmplat către sfârşitul anului 1898, începutul anului 1899. Actul de naştere, dacă îi putem spune aşa, este şedinţa de Consiliu Comunal din 20 iunie 1896, când s-a prezentat consilierilor această construcţie sau mai bine zis ideea realizării, folosesc terminologia epocii, unui ospel comunal în apropierea grădinii centrale. Deci, în această zonă se pomeneşte de o grădină, de un spaţiu verde, de viitoarea Piaţa Daciei din care ,din fericire, am reuşit să recuperăm o serie de imagini ca să avem o viziune asupra locului. Era total diferită faţă de cum se prezintă acum.” – Valeriu Nicolescu – istoric
Constructorilor nu le-a fost deloc uşor să realizeze clădirea care astăzi se identifică cu municipiul Buzău. Din punct de vedere vizual şi nu numai, aceştia au primit mai multe indicaţii pentru ca palatul să reprezinte stilul construcţiilor din ţară. Clădirea trebuia să fie impunătoare, în aspectul acesteia să se regăsească elemente care să pună în valoare vechea arhitectură ţărănească, precum şi cea medievală. Sarcinile au fost duse la bun sfârşit, iar fiecare element valorificat pentru a atinge potenţialul estetic maxim. Iniţial, toate acestea căzuseră în sarcina lui Ion Mincu, care apoi a declinat oferta conducătorilor urbei din cauza faptului că suma acordată pentru construcţie i s-a părut modestă. Diligenţa pentru şantier a fost acordată arhitectului elveţian, stabilit în România, Louis Blanc, pentru ca ulterior să fie “mutată” pe numele lui Alexandru Săvulescu, unul din întemeietorii arhitecturii moderne româneşti. În realizarea Palatului Comunal s-a folosit stilul neoromânesc, îmbinând cu succes elemente de arhitectură din vechile palate boiereşti şi stilul constructiv din epoca brâncovenească. Realizarea Palatului Comunal nu a însemnat doar un efort material al autorităţilor locale din acea perioadă, ci şi o mobilizare uriaşă a resurselor umane.
“S-au folosit meşterii de la aceea dată, s-au făcut diligenţele necesare pentru aducerea unor meşteri italieni, care au plecat în 1901, care erau meşteri pietrari şi sculptori în acelaşi timp, ce şi-au lăsat amprenta asupra Palatului Comunal din punct de vedere artistic şi al arhitecturii. Totodată, s-a luat legătura cu o serie de antreprenori, încât să se furnizeze cele mai bune materiale. Piatra pentru coloane s-a adus din carierele Anghel Saligny din Dobrogea, piatra pentru trepte din carierele de la Câmpulung, se pare că, deşi nu sunt dovezi care să ateste acest lucru, s-a folosit şi piatră de Măgura. S-a apelat la diverşi meşteri, precum Ion Moldoveanu pentru mozaic, Spirea Anastasiu pentru realizarea paratrăznetului, Temistocle Vidalie, un sculptor din Ploieşti, care a dăltuit în marmură de Cararra textul de pe frontispiciu, anii de construcţie, 1899 – 1903 şi Palatul Comunal. Doi arhitecţi au coordonat lucrările: Victor Gherabec şi Alexandru Penescu,iar Grigore Poenaru a fost inginer constructor. Primul arhitect, aşa cum am menţionat, a fost Alexandru Săvulescu, care a decedat spre sfârşitul anului 1901, deşi este înregistrat în 1902. I-a continuat opera un foarte bun prieten, un polonez stabilit în România, Sigrief Komcinsky, cel care a fost prezent alături de alte personalităţi la recepţia provizorie din decembrie 1903, recepţia finală având loc pe 13 decembrie 1904, dată la care au fost realizate toate remedierile impuse la recepţia provizorie. La recepţia provizorie au participat primarul, viceprimarii, membrii Consiliului Comunal, arhitectul şi contructorul eleveţian, realizator al bufetului din Crâng, în prima sa formă, întrucât acesta a fost distrus în 1944 ca şi palatul. Este vorba de Jean Ali Schwartz, un arhitect de origine elevţiană“ – Valeriu Nicolescu – istoric
Valeriu Nicolescu – istoric
Încă de la intrare, Palatul Comunal se impune prin maniera deosebită a arhitecturii sale, precum şi prin grandoarea construcţiei. Fiecare element a fost gândit într-o aşa manieră încât să impresioneze. De la detaliile fine prezente pe coloane, la frontspiciu, sala de festivităţi sau turn, toate au fost exploatate pentru realiza o experienţă unică, inedită şi memorabilă celor care îi călcau pragul sau doar îşi “aruncau” o privire în treacăt.
“Ne aflăm în faţa scării de intrare, care duce către holul de la etaj unde este sala de recepţii – sala de festivităţi, construită într-o manieră aparte ca să dea impresia unei monumentalităţi, care impunea tuturor celor care îl vizitau. Arhitectul Săvulescu, despre care v-am spus că este unul din întemeietorii arhitecturii moderne româneşti, a folosit atât elemente constructive specifice stilului neo-românesc, dar în acelaşi timp şi elemente de stil neo-italian si neo-francez. El a exploatat foarte bine logia, turnurile, s-a gândit şi a folosit acel turn central care are un rol decorativ dar în acelaşi timp este şi o piesă de rezistenţă care este în partea opusă altui turn care asigură rezistenţa construcţiei. Cineva spunea despre turnul palatului că are o legătură cu turnurile bisericilor noastre ortodoxe” – Valeriu Nicolescu – istoric
Coloanele împodobesc galeria de la parterul clădirii. Capitelele acestora sunt încoronate cu ample pedimente, care aduc aminte de conacele boiereşti de factură otoman-balcanică. Acestea sunt decorate cu monograma PC – Palatul Comunal şi sunt înconjurate de vrejuri şi struguri de viţă de vie. Chiar capitelul fiecărei coloane reprezintă o interesantă compoziţie din frunze de viţa de vie.
“Capitele sunt foarte frumos ornamentate, iar coloanele, mai ales cele de afară le imită pe cele greceşti şi romane, care dau monumentalitate, dau o anumită prestanţă acestui obiectiv de arhitectură. Inspirate din templele greceşti şi romane care şi acum ne impresionează pentru că au fost realizate într-un anumit timp iar maniera de execuţie a fost preluată şi folosită la acest centru administrativ”-Valeriu Nicolescu – istoric
Dintre toate încăperile, sala de recepţii a reprezentat, până la distrugerea ei în timpul incendiului din noaptea de 27 spre 28 august 1944, o bijuterie cu ornamente în stil veneţian, fiind locul unde s-a desfăşurat ceremonia de inaugurare dar şi alte evenimente importante ale vremii.
“Ne aflăm în sala de recepţii, sala de festivităţi sau de bal cum a fost ea denumită de-a lungul timpului pentru că aici s-au desfăşurat evenimente importante din viaţa culturală şi politică a Buzăului. Aici a avut loc festivitatea de inaugurare la care au participat toate personalităţile oraşului, împreună cu prefectul Constantin Iarca, episcopul Dioniţa al II-lea Climescu şi cei care au fost implicaţi direct în construirea acestui monumental palat. De fiecare dată, aici au fost organizate evenimente deosebite: balul de 24 ianuarie, acţiunile şi manifestările culturale ale unor societăţi precum Liga Culturală, sau Amicii Artei. Aici aveau loc adunările festive legate de 10 mai sau de 1 decembrie. Îşi merită denumirea de sala de festivităţi sau sala de recepţii. Astăzi, această sală, acum cu nr. 13, găzduieşte toate manifestările culturale importante. Aici se desfăşoare acţiuni legate de Zilele Buzăului, simpozioane la care participă personalităţile ale istoriei noastre contemporane, în care se detaliază momente importante ale Buzăului în devenirea lui”. – Valeriu Nicolescu – istoric
Turnul palatului se numără printre cele mai reprezentative ansambluri de acest fel construite de-a lungul timpului în România, precum Turnul Primăriei din Oradea, Turnul Trompeților din Mediaș, Turnul cu Ceas al Palatului Culturii din Iași, Turnul Casei Sfatului din Brașov și Turnul Central al Castelului Peleș, unul dintre cele mai frumoase castele ale Europei.
“Turnul, are cel puţin 150 de trepte de fier, lucru care reiese din documente, acolo unde se arată că aceastea au fost achiziţionate de la o firmă din Bucureşti – Jean Houghe, care realiza elemente de feronerie. Paratrăznetul a fost realizat de un meşter local, Spirea Anastasiu”. – Valeriu Nicolescu – istoric
Unic prin prezenţa sa şi simbol al Buzăului, autorităţile locale fac toate demersurile pentru ca o parte a Palatului Comunal să fie deschis publicului. În vederea introducerii sale în circuitul turistic, turnul palatului a fost restaurat, la fel ca şi alte încăperi adiacente acestuia.
“Nivelul al doilea al turnului care e fost de curând restaurat în vederea introducerii sale în circuitul turistic. De aceea este agrementat în acest loc cu o serie de imagini care îl prezintă în decursul timpului. Au fost expuse fotografii care să-l prezinte în diferite etape ale existenţei lui, prima datând chiar de la inaugurarea acestui minunat monument de arhitectură, 1904, Dintre cele care sunt expuse se detaşează imaginea care datează din 1906, anul în care s-au sărbătorit 40 de ani de domnie a Regelui Carol I. Palatul este ornamentat cu ghirlande de flori, în jurul său au fost amenajate arcuri de triumf cu cetină de brad şi o mulţime de oameni asistă la manifestările organizate cu acest prilej. Alte imagini, ni-l prezintă din anul 1925, mai bine zis, palatul care se detaşează, pentru că în jurul său sunt construcţii mai joase, chiar în faţa palatului în locul unde mai tâziu se vor construi alte imobile şi se va amenaja o grădină foarte frumoasă pentru acea perioadă, este berăria Iacob Balint, cel care a fost arendaşul Teatrului Moldavia, aflat nu departe şi care se vede mai bine în cea de-a doua imagine din 1925, este vorba de fostul hotel şi teatru Moldavia inaugurat în anul 1866.” – Valeriu Nicolescu – istoric
Inevitabil, în istoria sa, Palatul Comunal a fost “contemporan” cu o sumedenie de evenimente. Unele au vizat viaţa cotidiană a locuitorilor din Buzău, altele au intrat în categoria celor istorice, iar câteva şi-au pus amprenta asupra sa într-o manieră nedorită.
“Având în vedere importanţa lui, Palatul Comunal a fost, de foarte multe ori, martorul unor întâmplări din viaţa oraşului. Aici aveau loc defilările de 10 mai, avem o imagine din care se prezintă defilarea trupelor din garnizoana Buzău la 10 mai 1937. Mai târziu, după `44, tot în această zonă se desfăşurau adunăriile şi manifestaţiile legate de 1 mai şi 23 august, apoi locaţia s-a mutat în altă parte, în locuri ceva mai largi. În decursul existenţei sale, Buzăul şi mai ales Palatul Comunal, a fost martorul unor evenimente nu tocmai dorite, mai ales pentru oraş şi pentru această bijuterie arhitectonică. Primul eveniment care a lăsat urme asupra Palatului Comunal a fost ocupaţia germană, care a avut loc începând cu data de 2 decembrie 1916. Aici a fost ales locul comandamentului german şi austro-ungar, au fost campaţi soldaţi în diverse camere şi mai ales la subsol. Arhiva a fost în mare parte distrusă, file din dosar fiind folosite pentru aprinderea focului. Ba chiar şi piese de mobilier au fost puse pe foc. Astfel că palatul a avut probleme în această perioadă. Al doilea eveniment s-a petrecut în noaptea de 19 noiembrie 1940, la ora 3, 36 de minute şi 39 de secunde. Atunci a fost afectată o mare parte a clădiri şi mai ales turnul. S-a pus problema de către cei care l-au expertizat, a demolării lui, pentru că nu mai reprezenta siguranţă, dar fără turn palatul nu ar mai fi fost aceea bijuterie, acea emblemă pe care o cunoşteau buzoienii şi care a fost făcută cunoscută prin diverse cărţi poştale ilustrate. Atunci, a intervenit salutar un inginer constructor din serviciul tehnic al Ministerului de Interne, care a oferit o soluţie pentru consolidarea lui, soluţie care s-a dovedit foarte bună pentru că la cutremurul din 1944, deşi afectat, turnul nu a căzut” – Valeriu Nicolescu – istoric
Trupele sovietice trag cu tunurile la 27 august, fiind informaţi că în palat s-ar afla soldaţi nemţi. Au tras cu tunurile de pe tancuri cu proiectile incendiare, întreaga structură de lemn fiind grav afectată.
“Au tras cu tunurile de pe tancuri asupra palatului, astfel că întreaga structură de lemn a fost incendiată. Aceasta este imaginea rămasă de atunci, cu palatul văduvit de tot ceea ce înseamna elemente lemnoase şi care îi dădea măreţia lui de altă dată. A fost nevoie de eforturi serioase, chiar Vocea Buzăului din 1945 publica un apel emoţionant către întreaga populaţie, ca să contribuie material şi cu forţele proprii, cu braţele, pentru refacerea palatului. S-au găsit planurile iniţiale, s-au refăcut consolele după planuri şi palatul a arătat la fel cum a fost înainte, adevărat, cu alte materiale decât cele care au fost folosite iniţial. Bineînţeles că în decursul timpului a mai suferit intervenţii, în sensul de consolidări, restaurări, după cutremurul din 1977, după din 1986, s-au făcut tot felu` de intervenţii în aşa fel încât să îşi păstreze rezistenţa şi măreţia lui, să fie cu adevărat Palatul Comunal, mândria buzoienilor şi nu numai”. – Valeriu Nicolescu – istoric
Palatul Comunal a rezistat bombardamentelor, incendiilor provocate intenţionat şi trecerii timpului.
A renăscut din propria cenuşă, iar Revoluţia din 1989 nu i-a schimbat soarta, deşi în zona sa s-au purtat intense schimburi de focuri. Palatul Comunal, sediu pentru Comitetul Judeţean la acea vreme, a fost locul în care s-au înregistrat cele mai multe decese. Cinci persoane şi-au pierdut viaţa în actualul sediul al Primăriei Municipiului Buzău, din numărul total de 22 de decese înregistrate pe raza judeţului. În amintirea acestora, în faţa palatului, a fost ridicat Monumentul Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989. Anual se desfăşoară un ceremonial militar şi religios dedicat memoriei martilor din `89.
