VIDEOREPORTAJELE AGORA BUZĂU | Un serial realizat de Andrei Piţigoi

Un puternic incendiu a izbucnit, astăzi, în curtea unui parc de dezmembrări auto de pe raza localității buzoiene Vernești. Zeci de mașini abandonate s-au făcut scrum, degajând un fum gros, care s-a văzut și din oraș.

Alarma s-a dat în jurul prânzului, atunci când angajații parcului au zărit fum ieșind dintr-o caroserie. Oamenii au sunat imediat la 112, însă, până la venirea pompierilor, flăcările s-au extins la celelalte mașini.

ISU Buzău a trimis în teren șase autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Pompierii au luptat cu flăcările cu flăcările mai bine de două ceasuri. La ora 15:00, incendiul scăzuse în intensitate, intervenția apropiindu-se de final.

Potrivit reprezentanților ISU Buzău, în acest moment este prematur ca cineva să se pronunțe asupra cauzei incendiului. Este posibil ca focul să fi pornit de la un incendiu de vegetație din apropiere, însă pompierii nu exclud nicio variantă.

Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. În incendiu au ars câteva zeci de epave, însă flăcările nu au ajuns și la intrarea în parc, acolo unde se aflau birourile și service-ul auto.

 424 total views,  1 views today

Videoreportajele Agora Buzău 8 femei de nota 10

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here