VIDEOREPORTAJELE AGORA BUZĂU | Un serial realizat de Andrei Piţigoi

Dragi buzoieni,

Mai sunt câteva zile până la Sfintele Paști, cea mai mare Sărbătoare a creștinilor. Anul acesta, vom sărbători altfel Învierea Domnului: nu mai ieșim din case, nu mai mergem la Biserică, nu ne mai vizităm rudele și prietenii, nu mai ieșim la iarbă verde. Ne abținem de la toate acestea nu pentru că suntem amendați, ci pentru a nu ajunge pe un pat de spital!
Județul Buzău a fost ocrotit de Dumnezeu în această pandemie. Niciun buzoian nu figurează printre decesele înregistrate la nivel național. Avem doar 14 persoane infectate cu Coronavirus, în condițiile în care la nivel național numărul acestora a depășit 7000. Dintre cele 14 persoane, doar 8 se mai află sub tratament, starea lor medicală fiind bună. Vreau să vă asigur că situația foarte bună de la Buzău este și rezultatul faptului că măsurile luate la nivel național și județean au fost aplicate foarte bine și că buzoienii au înțeles gravitatea situației și s-au comportat exemplar.

Vă rog din suflet să facem tot posibilul să rămânem în această zonă sigură! Să nu considerăm că pandemia s-a diminuat și să nesocotim prevederile Ordonanțelor Militare! Responsabilitatea ne salvează de drame, respectarea recomandărilor autorităților ni-i ferește pe cei dragi de îmbolnăvire!
Anul acesta stăm în case. O facem pentru noi, pentru copiii și părinții noștri. O facem pentru a ne reîntâlni după trecerea pandemiei cu toți cei dragi nouă.
Vă mulțumesc din suflet pentru înțelegere! Îmi doresc ca Învierea Domnului să ne readucă speranța și bucuria.

Sărbători liniștite!

 2,629 total views,  1 views today

Videoreportajele Agora Buzău 8 femei de nota 10

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here