Camera Deputaților a adoptat Proiectul de Lege privind statutul personalului feroviar, un document extrem de așteptat de sindicatele din domeniu. Printre cele mai importante prevederi se numără reducerea vârstei de pensionare cu 5 ani, începând din 2021, dar și adăugarea la salariul de bază a unui coeficient de ierarhizare în funcție de nivelul de studii.

„Statutul personalului feroviar este un document care oferă angajaților din domeniu respectul pe care îl merită. Pe structura șinelor de tren și pe umerii feroviarilor s-a dezvoltat România de-a lungul timpului și mă bucur să văd că eforturile lor sunt în sfârșit recunoscute la adevărata valoare și răsplătite pe măsură”, a declarat Ionela Dobrică, deputat PSD de Buzău și secretar al Comisiei pentru transporturi și infrastructură.

Reducerea vârstei de pensionare este o măsură luată în urma unor studii ample efectuate de Ministerului Transporturilor pe parcursul a 5 ani. Astfel, s-a descoperit o creștere semnificativă a numărului de concedii medicale sau de refacere a controalelor medicale la perioade mult mai mici decât cele normale, ceea ce demonstrează gradul ridicat de uzură fizică și psihică care se înregistrează în rândul personalului feroviar.

„Ultimul document de acest fel a fost adoptat în urmă cu 43 de ani și era clar că el nu mai poate răspunde în mod optim cerințelor actuale. Era nevoie de un statut al personalului feroviar care să fie calibrat la standardele europene și asta este ceea ce PSD, în colaborare cu sindicatele din domeniu, au pus pe hârtie. Mai mult decât atât, acest document nu doar că reprezintă o formă de respect pentru cei care au lucrat în condiții grele, dar are și potențialul de a încuraja tinerii să urmeze o carieră în acest domeniu, răsplata fiind de acum încolo ridicată la nivelul eforturilor depuse”, a adăugat Ionela Dobrică.

Printre beneficiile incluse în statutul personalului feroviar se mai numără și primirea de ajutoare materiale de Crăciun, de Paște și de Ziua Feroviarilor, asigurare gratuită de viață și de sănătate, locuință de serviciu și legitimație de călătorie gratuită pe calea ferată, tichete de masă, tichete cadou, tichete de creșă sau alte tipuri de tichete de valoare acordate conform legii.

Reclamă Bottom Ad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.