VIDEOREPORTAJELE AGORA BUZĂU | Un serial realizat de Andrei Piţigoi

Măsură fără precedent a Guvernului PNL împotriva buzoienilor. Din dorinţa de a lovi în plin unul dintre fiefurile Partidului Social Democrat, liberalii din fruntea ţării au lăsat judeţul Buzău fără 35% din buget.

Anul acesta, bugetul judeţului Buzău va fi mai mic cu 35 de procente după sumele distribuite în teritoriu de către Guvernul României.

Consiliul Judeţean Buzău s-a dovedit a fi una dintre cele mai stabile instituţii ale statului din judeţ, care în ciuda polivalenţei politice şi-a îndeplinit promisiunile întotdeauna, cel puţin sub comanda lui Petre Emanoil Neagu. Mai mult, şeful de la CJ, alături de echipa sa au reuşit în ultimii ani implementarea şi concretizarea unor proiecte de importanţă vitală atât pentru buzoienii din judeţ, cât şi pentru sud-est-ul ţării. Decizia guvernului de a tăia aproape jumătate din bugetul judeţului este menită să ducă actuala conducere în imposibilitatea de a îşi onora atât promisiunile electorale, cât şi proiectele de amploare pregătite pentru anul în curs.

Chiar şi în această situaţie, Petre Emanoil Neagu, preşedintele CJ Buzău nu este îngrijorat, acesta mizând pe profesionalismul echipei sale de a gestiona bugetul alocat cât mai înţelept, în vederea realizării proiectelor propuse.

„Lamentările cred că nu își au rostul. Sunt convins că, prin eforturile și profesionalismul angajaților Consiliului Județean, vom reuși să ducem mai departe proiectele pe care le avem.”, a declarat în acestă dimineaţa, Petre Emanoil Neagu, preşedintele CJ Buzău.

Surprinzător este faptul că lovitura aplicată de Guvernul PNL administraţiei judeţene condusă de un social democrat nu s-a resimţit şi la Palatul Comunal, acolo unde Primăria Municipiului Buzău se va bucura de 4 milioane de euro în plus pentru anul 2020.

 189 total views,  1 views today

Videoreportajele Agora Buzău 8 femei de nota 10

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here