”Voi sta lângă tine.
Oricât e nevoie.
Oricât e plăcere.
Oricât e și suferință.
Oricât e loc și de schimbări
Oricât e timp.”
Vasi Rădulescu este un cardiolog care a creat o comunitate on-line din dorința de a opri, cumva, epidemia de informații medicale false care circulă cu viteza luminii prin viețile noastre de zi cu zi. Dintr-o joacă, a luat naștere site-ul www.leapsadesanatate.ro, pe principiul ”citești, înveți, dai mai departe”. O vânătoare modernă de mituri medicale, un joc în folosul unei comunități on-line. A început să povestească pe Facebook întâmplări din spital, scria despre oameni, bucurii mici și speranțe. Reușea să extragă emoția dintr-o fișă medicală seacă. În scurt timp postările lui au devenit virale, strângând în jurul lui o comunitate cu zeci de mii de oameni: în timpul programului era specialist în medicină internă și cardiologie, în timpul liber era scriitor, iar în pauza de masă se transformase într-un influencer. Așa că a vrut un pic mai mult. A început să scrie cărți, ducându-și la îndeplinire un alt vis pe care îl avea din copilărie, acela de a fi scriitor.
O altă poveste de iubire (ed. Readers Do Good, București, 2020) este o călătorie printr-o viață, însăși viața autorului. O viață de om, cu povești despre spital, pacienți, copilărie, călătorii, gânduri, toate împletindu-se în jurul noțiunii de iubire. Cartea este o confesiune. Pătrundem în viața lui Vasi Rădulescu, atât cât ne permite. Descoperim un suflet sensibil, mistuit de frământări, depresie, supraaglomerare, stres și suferințe. În același timp, printre rânduri străbate, timid, bucuria de a fi, de a iubi, de a vedea locuri minunate, de a întâlni oameni care își lasă amprenta asupra destinului său.
”Iubirea nu e deloc ușoară. Nu iubești și gata, nu mai nevoie de nimic. Iubirea e un dar, o recunoștință, dar cere dincolo de conductele cu seve hormonale, proiecții metafizice, dor. Iubirea călătorește o dată cu vântul și poate gâdila orice om, fără să facă discriminări pozitive sau negative. Se întâmplă oricui, nu cred că există om pe planeta asta care să nu fi iubit vreodată, oricât de trist, introvertit, depresiv, necăjit ar fi el. Și nici nu cred că ne e dat să avem o singură iubire, iar restul sunt copii palide ale acesteia, proiecții firave ce nu mai ajung la etalon. Iubim în miliarde de feluri, fiind atât de diferiți. Iubim altfel în timp, spațiu, pe măsură ce ne maturizăm, acumulăm noi experiențe de viață, învățăm alte și alte lucruri. Iubirea plutește pretutindeni și ne așteaptă, uneori trebuie doar să facem un minim de efort, pentru a o întâmpina, alteori vine pur și simplu, acoperindu-ne într-o manta ce ne face dintr-odată zburători. – V. ”
Povești sensibile, amestecate, fără a fi relatate într-o ordine cronologică, toate construite în jurul noțiunii de iubire. Iubirea pentru Claudia, neîmpărtășită timp de șapte ani, i-a marcat existența. L-a scos din carapacea în care a trăit închistat prea mult timp. La început a iubit-o cu teamă, așteptând ca ea să se descotorosească de el în orice clipă. Nu credea că se ridică la înălțimea așteptărilor ei. ”Mă îngrozesc de faptul că poate sunt stricat și nu știu ce să repar la mine, că nu merit ceva bun, că oricând universul îmi poate întoarce spatele (…) făcându-mă să pierd tot ce am construit, să văd că nu dețin nimic, totul e o himeră.” Apoi a lăsat orice frică deoparte și a iubit-o cu bucurie și sinceritate. Au călătorit împreună, au vizitat locuri noi, au construit amintiri. S-au certat și s-au împăcat. Au călătorit din nou. Și-au deschis sufletele, ca mai apoi, din orgoliu, să le rătăcească… ”Distanța dintre noi crește tot mai tare, până ne rătăcim. Căutăm răspunsuri, generăm întrebări suplimentare, complicăm totul, construim furtuni și griji în oceane de calm, trăim cu inimile-n piuneze, cu creierele în ceață, în ritm alert, în durere, în chin. Ne-am rătăcit sufletele.”
De asemenea, facem cunoștință cu medicul care schimbă viețile pacienților. Dar facem cunoștință și cu pacienții care i-au schimbat viața medicului. ”Ador pacienții. (…) Am legat prietenii frumoase cu cei care revin, ne recunoaștem imediat și stăm la povești imediat ce se stabilizează.”
Îi întâlnim pe domnul I. și pe soția acestuia, între care ”exista o iubire acolo, chiar dacă era sufocată dintr-o parte”, pe domnul N. și soția lui, care erau ”ca niște adolescenți în liceu, se mai tachinau, se jucau, se mângâiau, schimbau priviri”. Facem cunoștință cu doamna Silvia care ”trăia singură de mulți ani, împăcată cu ideea, resemnată în cele mai profunde registre.” Ana este vecina care îi este aproape ori de câte ori are nevoie, îl ascultă cum povestește despre cărțile pe care vrea să le scrie și despre zilele din spital, îi ghicește în cafea și îi împrumută cărți. ”Ana zâmbea tot timpul și când o vedeam, o senzație puternică îmi încălzea inima. A mea era bună, credeam eu, a ei bătea anormal, cu o fibrilație atrială ținută în frâu de multe medicamente.” Moartea Anei a lăsat urme adânci.
Lumea lui Vasi Rădulescu este autentică. Poate fi lumea oricăruia dintre noi. O altă poveste de iubire se citește cu sufletul.
