VIDEOREPORTAJELE AGORA BUZĂU | Un serial realizat de Andrei Piţigoi

Cu Adina Popescu m-am intersectat, prima oară, într-o zi de ianuarie 2014, când încercam să găsesc ”Miriapodul hoinar și alte povestiri”, o carte aflată pe lista de lecturi a fiului meu, pe care nu reușeam să o găsesc niciunde. Așa că i-am scris pe messenger, în speranța că mă poate ajuta cu un exemplar al cărții. Nu avea niciunul disponibil, însă conversația cu ea a decurs cu ușurință și, cumva, mi-a stârnit curiozitatea. Am început să o urmăresc pe Facebook. I-am descoperit articolele pe care le scrie pentru Dilema Veche și, de mai bine de 7 ani, o citesc în mod constant. Un om vertical și echilibrat, cu o scriitură curată, cuvintele îi vin atât de cursiv și natural. Un om care-și prețuiește familia și care iubește pisicile. E imposibil să nu îți placă!

Născută în 1978 în București, Adina Popescu a absolvit Regie și Film, însă de la vârsta de 18 ani a lucrat ca reporter și jurnalist cultural, ulterior fiind redactor la revista Dilema veche. Articolele ei au câștigat prestigioase premii de jurnalism cum ar fi Premiul agențiilor ONU pentru mass-media si Marele Premiu, la secțiunea cultură a concursului „Tânărul jurnalist al anului – 2006” organizat de Freedom House.

Opt povestiri de pe Calea Moșilor este prima mea carte de proză scurtă pentru adulți, deși cred că și pentru copiii de la 12 ani în sus ar putea fi o lectură simpatică și pe undeva utilă. În fond, este vorba despre copilărie, copilăria mea și implicit a generației mele care s-a întâmplat undeva la granița dintre două regimuri, cel comunist și cel capitalist «de tranziție» al anilor ’90.” – Adina Popescu

Cartea este dedicată părinților ei și cuprinde, așa cum reiese și din titlu, opt povestiri: Calea Moșilor, Bucur Obor, Barbu Marilena, Eclipsa, Mandea Viorel, mare actor de cinema, Cum am devenit poetă, Săpuneala, Exploratorii de pe Calea Moșilor. De fapt, este o selecție dintr-o ediție completă care cuprinde 21 de povestiri, după cum mi-a mărturisit însăși autoarea.

În carte veți citi despre viața și întâmplările mărunte de pe o stradă aparent banală care s-a schimbat, s-a transformat sub ochii mei, pe măsură ce creșteam. O stradă care încă reprezintă mica mea lume. Locurile din carte există și în realitate – intersecția de la Eminescu, strada școlii și biserica Silvestru, magazinul Bucur Obor, străduțele «din spate» care pe atunci nu-mi inspirau încredere pentru ca n-aveau blocuri și termoficare. Doar duzii au fost tăiați, din motive misterioase, inexplicabile. Iar cartea este scrisă din perspectiva copilului de atunci, într-un moment în care simțeam că dacă nu mă întorc în timpul acela și nu recuperez o parte din el, n-o să mai pot continua cu toată maturitatea asta câteodată apăsătoare și frustrantă.” – Adina Popescu

Cititorul este invitat să călătorească într-un trecut care ar putea fi, oarecum, trecutul oricăruia din noi, cei care am trăit în perioada comunistă.  În același timp vine în întâmpinarea generațiilor mai tinere, curioase să afle cum erau vremurile când părinții lor erau de aceeași vârstă cu ei. Este ușor să te identifici cu personajele, cu întâmplările lor din copilărie, iar povestirile sunt scrise într-un stil simplu și natural, plin de savoare și umor, care te împiedică să lași cartea jos înainte de a o termina. Copilăria, povestită în cuvinte simple chiar din perspectiva copilului, te captivează.

Povestirile din copilărie, un amestec de realitate și ficțiune, de aici și senzația unui roman, au ca numitor comun nu doar personajele, ci și locul în care se desfășoară acțiunea: Calea Moșilor. ”Calea Moșilor e lungă, ba e lată. Calea Moșilor e cea mai frumoasă stradă pe care am întâlnit-o, pentru că vom locui aici. Se întinde de la Bulevardul Republicii până la magazinul Bucur Obor, care este atât de înalt, încât uneori acoperă până și soarele. Și blocurile noastre vor fi înalte, însă acum sunt în construcție. La parterul lor vor fi magazine, iar pe mijlocul străzii va trece tramvaiul 21.”

Astăzi, am avut bucuria să schimb câteva cuvinte cu Adina, pe marginea cărții:

Cât e realitate și cât e ficțiune în povestirile de pe Calea Moșilor?
E o întrebare pe care am primit-o des din partea copiilor Ei și-ar fi dorit ca totul sa fie “realitate”, sper că nu i-am dezamăgit prea tare. Le spuneam – haideți să vedem, de fapt, ce reprezintă “realitatea”? Dar ficțiunea? Apoi discutam despre cât de ficționale sunt de fapt amintirile. Reamintindu-ne, noi ne creăm de fapt o ficțiune personală, o poveste personală. Așadar, e și realitate și ficțiune, este recuperarea unor momente din copilăria mea “comunista” și oarecum reinterpretarea lor. Cam asta a fost miza cărții – recuperarea trecutului recent prin detalii de viață. Ediția integrală “Povestiri de pe Calea Moșilor” e mai completă din punctul ăsta de vedere. 8 povestiri e, de fapt, o selecție.

Cât de ușor sau de greu au venit cuvintele la tine? În mod cert, rezultatul este de o naturalețe debordantă!
Cel mai greu a fost să găsesc “vocea” cărții, să regăsesc vocea copilului de acum 30 de ani. După ce am găsit-o, scriitura a venit de la sine. Tocmai am terminat o altă carte în același ton, despre vacanțele din anii 80. Se numește “Vine vacanța cu trenul din Franța” si o să apară, sper, înainte de vacanța de vară.

Cum de le-ai dedicat cartea părinților tăi? Știu că aveți o relație apropiată. Cât de mult te-au inspirat să o scrii? Care dintre ei e cel mai aprig critic al tău?
Era normal să le-o dedic pentru că sunt foarte prezenți in carte Și, desigur, îmi sunt foarte dragi. Deși mama susține că ea e un personaj secundar neinteresant și că Anton e personajul principal… I-am explicat că cel puțin în anii respectivi mamele erau un pic mai conformiste decât tații sau, cel puțin, așa mi se părea mie. Sau poate că erau, vrând nevrând, mai adaptate “sistemului”. Anton cred că e mai critic cu cărțile mele, decât mama. În noua carte, e un personaj un pic caricatural, însă nu în sensul rău… I-am citit vreo două povestiri si mi-a zis: <Hai, măi, Adina, că nu mă comportam chiar așa!> Și am revenit la discuția despre realitate și ficțiune. Eram, totuși o familie destul de tipică pentru anii respectivi. Părinți ingineri la “întreprindere”, fără pile, fără relații, încercând să găsească mici bucurii în vremuri nefericite. Și să-și trăiască, totuși, viața.

Adina, mulțumesc mult pentru timpul acordat!
Mulțumesc mult că te-ai gândit la cartea mea și mă bucur ca ți-a plăcut!

Adina Popescu ne ajută să găsim, cu lejeritate, drumul către o lume bine ascunsă într-un sertar imaginar al minții noastre: cea a copilăriei. Dacă vă e dor să redeveniți copii măcar pentru câteva ore, să regăsiți siguranța și farmecul copilăriei, Povestirile de pe Calea Moșilor sunt fix ceea ce trebuie.

Videoreportajele Agora Buzău 8 femei de nota 10

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here