VIDEOREPORTAJELE AGORA BUZĂU | Un serial realizat de Andrei Piţigoi

Buzoiencele s-au impus cu 23 la 18, în Sala Sporturilor Romeo Iamandi

Gloria reușește să lege două victorii în Liga Florilor. Elevele lui Ovidiu Mihăilă au reușit să câștige, în această seară, meciul disputat acasă, cu HC Zalău. Roș-albastrele s-au impus cu 23 la 18, după o repriză secundă de excepție.

Echilibru în prima repriză, o singură echipă pe teren, în cea de-a doua. Gloria s-a impus clar, în fața celor de la HC Zalău, cu 23 la 18.Primul mitan a fost cât se poate de echilibrat, cu greșeli din partea ambelor combatante, dar și a brigăzii de arbitri. La pauză, Gloria a intrat în avantaj, 10 la 8, și nimeni nu se aștepta ca ritmul partidei să fie complet rupt, în actul secund al meciului.

În a doua repriză, experiența și-a spus cuvântul. Fetele de la Gloria, mai mature și mai rodate în primul eșalon al handbalului românesc, și-au impus jocul și s-au distanțat, constant, pe tabela de marcaj. Echilibrul s-a rupt în minutul 47, atunci când Gloria a reușit să obțină un avantaj de patru goluri.

După meci, Gheorghe Tadici a acuzat brigada de arbitri, dar nu a uitat să felicite Gloria.

Pentru Buzău, urmează partida de cupă cu Minaur Baia Mare. Meciul se va disputa joi, iar dacă Gloria învinge se va califica în final-four-ul competiției

Grație victoriei de azi, Gloria urcă pe poziția a patra, la numai un singur punct în spatele celor de la Minaur. Buzoiencele au 35 de puncte, cu cinci peste Dunărea Brăila.

Videoreportajele Agora Buzău 8 femei de nota 10

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here