VIDEOREPORTAJELE AGORA BUZĂU | Un serial realizat de Andrei Piţigoi

Din material:

  • Constantin Toma, primarul Municipiului Buzău a lăsat pe mâna fiicelor sale un domeniu de 60 de hectare de pădure în munţii Buzăului
  • Tainele turismului de lux, deprinse în America, Anglia şi Franţa
  • Cabana, construită în 1985 pentru Nicolae Ceauşescu, locul de vânătoare preferat al dictatorului
  • Un buisness de 1 milion de euro, cu o marjă de 40% profit

Constantin Toma, primarul Municipiului Buzău a lăsat pe mâna fiicelor sale un domeniu de 60 de hectare de pădure în munţii Buzăului, unde se află şi fosta cabană de vânătoare a lui Nicolae Ceauşescu. Oana şi Adriana Toma au reuşit să pună în aplicare cunoştinţele de turism învăţate la Londra, Paris, New York şi Buenos Aires şi să facă din Hadar Chalet refugiul managerilor sufocaţi de deadline-uri şi locul unde se iau decizii pentru businessuri de milioane de euro.

Oana Toma, 29 de ani, şi sora ei cea mare, Adriana, fiicele antreprenorului buzoian Constantin Toma, proprietarul grupului Romet, îşi petrec cea mai mare parte a timpului la limita de judeţ dintre Buzău şi Covasna, în masivul Podu Calului din munţii Buzăului.

„Când am studiat administrarea afacerilor la universitatea americană din Paris, lucrarea mea de licenţă a fost tocmai despre cum pot lupta boutique hotelurile cu lanţurile internaţionale. A fost o coincidenţă că am ajuns acum să mă ocup de acest proiect. Nu m-am gândit că o să fie afacerea mea şi că voi implicată într-un important proiect antreprenorial atât de repede după terminarea şcolii.”Oana Toma, fiica cea mică a primarului Constantin Toma

„Nu ne-a atras vreuna dintre celelalte companii ale grupului pentru că sunt prea tehnice. Erau vane, fluture şi stingătoare, lucruri pe care mi-ar fi luat mult timp să le desluşesc pentru că este dificil să vinzi ceva ce nu înţelegi. Am călătorit foarte mult şi am înţeles că acest domeniu ni se potriveşte cel mai bine. Am încercat să lucrez cu tata după ce am revenit acasă, dar ideile noastre diferă. În acest business din turism avem libertate totală de decizie“, spune Oana despre afacerile liderului din industria de echipamente pentru apă din România, iar sora ei o completează: „Visam să mă fac diplomat, deci am studiat politică internaţională, după care mi-am dat seama că sunt mai potrivită pentru antreprenoriat. Am fost crescute mai independent şi nu ni s-a indus ideea să devenim ingineri. Am învăţat apoi management în turism şi am lucrat în domeniu, însă e foarte greu să aplici cunoştinţele de management dobândite în turism în domeniul industrial“.

Locul a intrat în proprietatea familiei Toma în urmă cu aproape 20 ani şi cuprinde 60 de hectare de pădure, din care 30.000 de metri pătraţi de grădini. Cabana a fost construită în 1985 pentru fostul preşedinte Nicolae Ceauşescu, devenind până în 1989 locul de vânătoare preferat al dictatorului. Situată în creierii munţilor între Crasna şi Gura Siriului, la 900 de metri altitudine, dar departe de orice urmă de civilizaţie, Cabana Hadar a fost modernizată, reamenajată în ultimii ani şi pusă în circuitul turistic, după ce a funcţionat ani la rând doar pentru cercuri restrânse de vânători pasionaţi.

Cea mai mare parte a investiţiei s-a îndreptat către utilităţi, energia electrică fiind produsă prin panouri solare şi o microhidrocentală, iar apa fiind captată de la un izvor. Apoi, carnea şi legumele folosite în meniurile de la Hadar Chalet sunt din producţie proprie, familia Toma deţinând şi o mică fermă ecologică construită inclusiv în scopul de a aproviziona afacerea din turism. Oana şi Adriana îşi folosesc rar telefonul, doar pentru Facebook şi WhatsApp, pentru că la Hadar semnalul de la mobil lipseşte.

„Am învăţat în toţi aceşti ani că în turism totul se bazează pe servicii şi aşa am dezvoltat acest business. Să fii într-un loc izolat cu atât de puţine camere şi într-un design plăcut este dificil de concurat în România“, spune Oana Toma, care ţinteşte după recenta renovare şi rebrandingul în Hadar Chalet şi turismul corporate – team-buliding-uri pentru managerii de top din multinaţionale, adunări generale ale acţionarilor, mini-vacanţe pentru viitori parteneri de business care vor să se cunoască, lansări de produse în cadru restrâns. Cabana are 12 camere, dintre care şase sunt apartamente sau suite, capacitatatea totală de cazare fiind de 35 de persoane. „Nu avem semn la stradă ca să evităm turiştii de ocazie, preferăm să renunţăm la posibile venituri generate de o noapte de cazare sau un prânz la restaurant pentru a putea oferi intimitate şi confort, iar asta se reflectă în tarife“, spune Oana Toma. Un sejur de weekend cu pensiune completă costă între 350 şi 700 de euro pentru două persoane.

Cele două surori ţintesc segmentul corporate pentru a acoperi perioadele cu cerere scăzută – lunile de iarnă şi intervalul luni-joi al săptămânii, numărul de turişti crescând spre capacitate maximă în iulie şi august şi în perioada sărbătorilor. De asemenea, sectorul de evenimente va genera o parte din venituri, preţul pentru o nuntă la Hadar pornind de la 10.000 de euro.

În vizorul surorilor Toma au intrat şi chiriaşii din cadrul complexului rezidenţial de lux Stejarii, deţinut de antreprenorul Ion Ţiriac, unde locuieşte una dintre cele mai numeroase comunităţi de expaţi din România, dar şi clientela centrului de wellness Pescariu Sports & Spa, dezvoltat de tenismanul Dinu Pescariu – „tarifele noastre limitează foarte mult potenţialul de pe piaţa românească“. Oana şi Adriana vorbesc despre cheia din acest business numită „personal“, o sarcină destul de dificilă dat fiind că cel mai apropiat oraş se află la mai bine de 20 de kilometri distanţă, iar angajaţii nu pot pleca acasă zilnic.

Brandul Ceauşescu este de ajutor în atragerea turiştilor mai ales în segmentul de vârstă sub 35 de ani al turiştilor din România – „unii spun că dacă a decis să construiască o cabană aici atunci cu siguranţă a avut motive întemeiate, pentru că putea să aleagă orice loc din România“ -, printre argumentele optării pentru această zonă din munţii Buzăului fiind încărcătura energetică ridicată şi diversitatea faunei.

„Turiştii străini reacţionează foarte bine când aud de Ceauşescu şi cred că România ar trebui să exploateze mult mai mult acestă nişă. Ei vor să le audă povestea, să mănânce acelaşi meniu şi să vadă apartamentele în care locuiau cei doi soţi, pentru că stăteau în camere separate.“ Momentan, vânătoarea nu mai intră în pachetul de servicii din oferta Hadar Chalet. Surorile Toma au preluat însă misiunea de a vâna turişti şi de a-i convinge că pot găsi la trei ore şi jumătate de Bucureşti alternativa unui weekend la Viena sau Zürich. De asta depinde aducerea businessului la potenţialul de 1.000.000 de euro pe an, cu o marjă de profit de 40%.

Sursă & foto: https://www.businessmagazin.ro/

 323 total views,  4 views today

Videoreportajele Agora Buzău 8 femei de nota 10

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here