Pentru prima dată, jurnaliştii Agora Buzău au fost invitaţi să ia parte la o conferinţa a Partidului Naţional Liberal, filiala judeţeană Buzău, întâlniri la care erau de obicei invitaţi doar reprezentaţii publicaţiilor care au contract de promovare cu formaţiunea condusă de Cristi Romanescu.

În faţa reprezentanţilor mass-media au fost prezenţi Cristi Romanescu, preşedintele filialei judeţene, totodată deputat; Erland Cocei şi Ionuţ Iuga.

Prolog. În ţară, facem opoziţie, în Buzău, fraternitate.

Pe scurt, primele două treimi ale conferinţei au fost rezervate subiectelor naţionale, acolo unde unica ţintă a celor din PNL o reprezintă PSD, „marele urs care trebuie doborât pentru salvarea naţiei române”. Câte despre ce au de gând să facă după doborârea ursului, nici ei nu ştiu. Ultimele minute au fost dedicate unor aspecte locale privitoare la alegerile locale şi parlamentare, subiecte „născute” în urma întrebărilor jurnaliştilor prezenţi.

Liberalii cred în moţiune. Şi-n Moş Crăciun.

La nivel declarativ, spusele preşedintelui PNL Buzău au reprezentat un foc continuu la adresa tuturor celor care au reprezentat sau reprezintă Partidul Social Democrat, acuzaţii legate de programul şi maniera de guvernare, însă soluţii zero. Cu excepţia faptului că liberalii sunt fermi convinşi de numirea preşedintelui PNL, Ludovic Orban în funcţia de prim-ministru după reorganizarea Guvernului, aceştia nu au oferit nici o alternativă concretă de guvernare faţă de actuala a Partidului Social Democrat, guvernare pe care o blamează de câte ori au ocazia. Lângă Orban, liberalii buzoieni îl văd pe Klaus Johannis, la al doilea mandat ca preşedinte al României, singurul candidat cu şanse reale prin prisma continuităţii pentru Palatul Cotroceni.

Conferinţa PNL Buzău a putut fi urmărită, integral, pe pagina de facebook a Agora Buzău. Galeria foto completă este disponibilă aici. Mai jos, conferinţa integrală în format video.

Candidatul pentru Primărie, ţinut ascuns

Constantin Ionescu, candidatul pentru Palatul Comunal al Primăriei Municipiului Buzău nu a participat la conferinţa de presă, deşi acesta era prezent în sediul partidului. Fostul viceprimar al Municipiului Buzău are o relaţie rece cu Cristi Romanescu, asemenea multor membri liberali din judeţ, însă despre butoiul de pulbere pe care zace formaţiunea galben-albastră la Buzău, într-un articol următor. În locului lui „Bebe” Ionescu, confirmat ca opţiunea nr. 1 pentru primăriei la CEx PNL din acest an, a fost prezent Erland Cocei, care a reuşit perfomanţa de a participa la o conferinţa de presă, vreme de 45 de minute în care nu a rostit decât 4 cuvinte: „Bună ziua!” şi „La revedere!”.

Uşa PNL închisă pentru PSD şi ALDE. Fereastra nu.

Preşedintele PNL Buzău a exprimat în propoziţie simplă faptul că membrii partidelor ALDE şi PSD nu au ce căuta în PNL, „uşile partidului pentru aceştia fiind închise”. La nici două minute, Romanescu a admis faptul că „de două-trei luni, Mircea Posea, care a fost la PSD este membru al PNL Buzău”, şeful liberalilor uitând că omul de afaceri din Nehoiu „s-a legitimat” în echipa galbenă în urmă cu aproape 10 luni şi că acesta a fost în PSD vreme de…o lună. Şeful liberalilor buzoieni a precizat că nimeni, din actualii parlamentari ALDE sau foşti candidaţi la Primăria Municipiului Buzău, nu au purtat discuţii cu acesta privitoare la „legitimarea” în PNL.

Reclamă Bottom Ad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.