VIDEOREPORTAJELE AGORA BUZĂU | Un serial realizat de Andrei Piţigoi

Partea I

Nicio poveste nu ar fi poveste fără un castel. Castelul Heidelberg (Heidelberger Schloss) este, astăzi, o ruină renumită în Germania, fiind simbolul orașului și una dintre cele mai importante structuri renascentiste localizată la nord de Alpi. Castelul ocupă o poziție dominantă, aflându-se la 80 de metri înălțime, în partea de nord a Dealului Königstuhl.

La castel se poate ajunge fie urcând cele 315 trepte sau pe lângă zidul fortăreței, pe o alee îngustă, pentru cei mai curajoși, fie cu telefericul care pleacă din Kornmarkt sau cu taxiul, pentru cei mai comozi. Indiferent de modalitatea aleasă de a ajunge la castel, vei găsi un loc impresionant, unde te poți odihni, te poți relaxa și te poți bucura de o bucățică de istorie.


Majoritatea clădirilor au fost construite între anii 1400 și 1620, din ordinul principilor electori și reflectă stilul de viață al acestora. Pentru că perioada în care au fost construite clădirile care formează ansamblul castelului a fost una destul de îndelungată, nu există, din punct de vedere arhitectural, un stil unitar, partea de vest și cea de sud fiind dominate de un gotic simplu, în timp ce nordul și estul prezintă fațade renascentiste și baroce.
În momentele sale de glorie, Castelul Heidelberg a fost locul unde trăiu și își desfășurau activitățile regii Germaniei. Mai târziu, zona devine o fortăreață, cu scopul de a proteja regiunile din jur. Castelul devine un punct de atracție pentru turiști abia în secolul al XIX-lea. De-a lungul timpului, numeroși scriitori celebri, printre care și Mark Twain și Victor Hugo, au vizitat Castelul Heidelberg și au rămas atât de impresionați de frumusețile zonei, încât au scris în operele lor impresii despre acesta.

În pivnița a castelului se află un butoi de lemn gigantic (Grosses Fass). Este cel mai mare butoi de vin, cu o capacitate uimitoare de 219.000 de litri, deși în secolul al XVIII-lea, când a fost construit, butoiul a fost puțin mai mare. Însă, datorită faptului că a fost ținut gol în toate aceste secole, stejarul s-a uscat și a redus capacitatea butoiului cu 2.700 de litri. Construcția acestuia, pentru care au fost folosiți 130 de stejari, a fost finalizată în anul 1751, sub conducerea lui Karl Theodor. Marele butoi a fost umplut complet numai de trei ori, fiind păzit simbolic, la intrare, de statuia lui Perkeo, numit santinela butoiului, care a fost pe vremuri bufonul curţii. Legenda spune că piticul, de numai un metru înălțime, dar cu o greutate considerabilă de vreo 100 de kilograme, a fost adus la Heidelberg din Tirol de către Karl Philipp, care l-a făcut clovnul palatului. Odată, fiind întrebat dacă el ar putea bea conţinutul butoiului de unul singur, piticul a răspuns: „Perche no?” (în italiană „de ce nu?”) şi, din acel moment, i-a rămas numele „Perkeo”, fiind imortalizat prin statuia ce străjuieşte intrarea în cramă.

Muzeul Farmaciei (Deutsches Apothekenmuseum), aflat în interiorul Castelului, este un muzeu mic, unic în lume ca mărime, unde am putut vedea vase pentru medicamente și leacuri, instrumentar farmaceutic, dulapuri de farmacie din Evul Mediu până în secolul al XIX-lea, precum și documente vechi. Numărul exponatelor depăşeşte 20.000, ceea ce este cu adevărat impresionant. Încăperile redau foarte fidel atmosfera de epocă, am avut impresia că toată acea recuzită se află încă în folosinţă. Inițial, muzeul s-a aflat în München, de la înființarea sa în 1937, dar după bombardamentul din 1944, a fost mutat la Heidelberg.


Grădina castelului (Stückgarten Schloss) este locul ideal pentru o plimbare relaxantă. De altfel, una dintre singurele imagini care mi-au rămas întipărite în minte încă de la prima mea vizită aici, a fost grădina castelului, care a fost amenajată în timpul domniei Prinţului elector Frederic al V lea (1610 1623).


Intrarea în curtea interioară a Castelului este liberă dar, o dată ajunși la Turnul Porții, veți plăti o taxă de 8 Euro pentru a putea vizita și restul ansamblului.

O dată ce ai aflat povestea castelului, te-ai putea gândi că plimbarea prin Heidelberg a luat sfârșit. Însă lucrurile nu stau chiar așa, orașul mai are multe de oferit. Străzile cu pavaje vechi, mărginite de case de care colorate, cu mușcate colorate la ferestre, cu o arhitectură unitară, mai au povești de spus, trebuie doar să le dai răgazul s-o facă.

Articol şi fotografii de Ileana Adamescu.

Continuarea, în curând, doar pe Agora Buzău.

 240 total views,  1 views today

Videoreportajele Agora Buzău 8 femei de nota 10

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here