VIDEOREPORTAJELE AGORA BUZĂU | Un serial realizat de Andrei Piţigoi

Pe 31 martie a avut loc scrutinul pentru alegerea președintelui în Ucraina. Cu această ocazie, Adunarea Parlamentară a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (AP OSCE) a organizat Misiunea de observare a alegerilor din Ucraina, misiune la care au fost invitate parlamentele statelor participante să trimită observatori care să asiste la procesul electoral.

Din partea Delegației Parlamentului României la AP OSCE au participat 7 parlamentari, în calitate de observatori, printre aceștia fiind și deputatul social democrat buzoian Dănuț Păle. Acest proces s-a desfășurat pe parcursul a 3 zile, din care două au fost dedicate pregătirii tehnice, iar cea de-a treia s-a concentrat pe procesul electoral efectiv.

„Din ce am înțeles pe perioada participării mele la misiunea AP OSCE, campania din Ucraina s-a desfășurat în condiții de competitivitate crescută, iar pe buletinul de vot au fost înscrise numele a 39 de candidați. Ziua votului s-a desfășurat în general normal, iar în zona din Kiev în care am fost arondați eu și colegul meu deputat Costel-Neculai Dunava procesul de votare nu a prezentat evenimente deosebite.”-Dănuț Păle

În observarea alegerilor din Ucraina, Delegația AP OSCE a cooperat cu delegațiile Biroulului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR), cu Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), Adunarea Parlamentară a NATO (AP NATO) și Parlamentul European. Pe 1 aprilie misiunea s-a încheiat cu o reuniune pentru raportarea și evaluarea rezultatelor.

„Colaborarea între instituții pe plan internațional este esențială pentru a putea susține democrațiile și procesele care le caracterizează. Am văzut din nou cooperare și eficiență în cadrul misiunii delegației condusă de doamna Doris Barnett (Germania), Trezorierul AP OSCE. De asemenea, am avut o colaborare foarte bună cu echipa Ambasadei României de la Kiev și cu Excelența Sa, domnul ambasador Cristian Leon Turcanu, care ne-a acordat întreg sprijinul pe tot parcursul desfășurării misiunii și doresc să le mulțumesc.”-Dănuț Păle

Alegerile din Ucraina vor continua pe 21aprilie cu al doilea tur de scrutin, niciunul dintre candidați nereușind să obțină suficiente voturi pentru a câștiga duminica trecută.

 55 total views,  2 views today

Videoreportajele Agora Buzău 8 femei de nota 10
Articolul precedentFOTO | Ajutor pentru turiști din partea jandarmilor montani
Articolul următorConturile de economii Junior Centenar, o investiție în viitorul României
Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor şef al publicaţiei Buzăul Sportiv, jurnalist Agora Buzău şi fotograf 123RF. Realizator TV şi moderator al emisiunilor "Sport Maxim", „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi "Bilet de vacanţă". Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal). Fotojurnalist 123RF din 2017, membru APSR, membru AIPS, absolvent Sports Buisness Academy. Manager "Buzăul Sportiv" & "Agora Buzau".

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here