În loc de introducere sau de ce îmi plac filmele cu mafioți
Atunci când te gândești la un film regizat de Martin Scorsese, cel mai probabil că îți vin în minte capodopere precum „Taxi driver”, „Raging bull” sau „Goodfellas” sau celebrele sale filme despre mafie, precum „Goodfellas”, „Mean Streets”, „Casino”, poate chiar „The Irishman”. Și dacă cineva te-ar pune să alegi din toate filmele sale preferatul tău ai putea spune „The Wolf of Wall Street” sau „Goodfellas” sau altul. Dar, dacă mă întrebi pe mine care este cel mai bun, cel mai compex film al său, care este filmul meu preferat al lui Martin Scorsese m-aș putea gândi doar la „The Irishman”. Dar nu vreau să argumentez de ce acest film este preferatul meu, ci aș vrea să vă povestesc despre cum „The Irishman” este un fel de „Goodfellas” cu „final”.
Înainte de toate, trebuie să spun că primul meu film despre mafie și primul film al lui Martin Scorsese pe care l-am văzut, a fost „Goodfellas” și efectiv m-am îndrăgostit de gen, de poveste, de actori, de tot stilul în care a fost filmat, de celebrele tracking shots și de voice-overs. De muzică. De stilul de viață pe care l-au dus, de bani, de extravaganță. Și așa m-am gândit că va fi și „The Irishman”. Dar în acest film se prezintă o viață mai „simplă”, fără atât de multă extravaganță, fără tracking shots care îți arată ce viață au dus, fără privilegiile pe care Henry Hill (Ray Liotta) sau Jimmie Conway (Robert DeNiro) le-au avut. Îți prezintă viața unui „soldat” nu a unui capo sau a unui „earner”. Dar cel mai important este că în „The Irishman” îți arată ce nu îți arată în „Goodfellas”, și anume finalul trist al acestei vieți, modul în care viața de wiseguy se termină.
Viața de mafiot nu e întotdeauna ceea ce pare
Încă de la început ne putem da seama de această diferență. Prima scenă din „The Irishman” este un tracking shot, ceva ce a fost făcut celebru în „Goodfellas”. Putem vedea camera cum nu este dreaptă, parcă este „șontâcă”, bătrână, căutând, parcă, ceva. Azilul dă sentimentul de finalitate. Aceste lucruri probabil că nu le conștientizezi dar, într-un fel le simți. Simți sentimentul de singurătate și îți dai seama că „The Irishman” nu va fi ca „Goodfellas”. Că nu se va termina fericit pentru Frank Sheeran. Când în sfârșit îl găsește pe Frank Sheeran (Robert DeNiro) vedem un bătrân intr-un scaun cu rotile, o persoană aflată în amurgul vieții. Prima relică spusă de Frank este „[I was] One of a thousand working stiffs until I wasn’t no more. And then I started painting houses myself.”. Se aseamănă cu prima replică a lui Henry Hill în „Goodfellas”: „As far back as I can remember I always wanted to be a gangster”. Frank spune această replica, următoarea scena fiind cu el „zugrăvind” o casă, iar Henry spune această replică după ce Tommy si Jimmie l-au omorât pe Billy Batts. Aici se vede asemănarea dintre cei doi, dintre viețile celor doi.
Ai grijă ce îți dorești, s-ar putea să se întâmple
O altă diferență fundamentală dintre „The Irishman” și „Goodfellas” este modul în care Frank și Henry și-au început „viața” în mafie. În timp ce Henry și-a dorit-o de mic, Frank a primit-o, nu a dorit-o, dar nici nu a refuzat-o. În timp ce Hnery a copilărit lângă un loc de adunare pentru membrii familiei Lucchese (una din cele 5 familii din New York), de acolo dorindu-și să facă parte din mafie, Frank și-a început viața din dorința de face mai mulți bani pentru familia sa. Ne putem da seama de această diferență de menntalitate și din modul în care procedeul de freeze-screen e folosit: în „Goodfellas” acest procedeu glorifică personaje precum Jimmie sau Paulie, iar în „The Irishman” este folosit pentru a arăta când și cum diferite persoane mor. Astfel ne sugerează și finalul trist, singur pe care îl are Frank, dar și alți „wiseguys”.
Și poate cea mai mare diferență dintre cele două filme este că în „The Irishman”, spre deosebire de „Goodfellas”, îți arată și finalul vieții unui wiseguy. Ultima scenă din „Goodfellas” este cu Henry Hill în sala de judecată vorbind direct către cameră și, într-un fel, încheie voice-over-ul pe care l-a tot zis tot filmul. Ultima scenă din „Goodfellas” reprezintă locul de unde „The Irishman” nu se oprește. Locul în care povestea lui Frank Sheeran continuă. Este locul din care începe să domnească sentimentul de finalitate, de singurătate. Este locul unde, în aproape o oră, îți sunt prezentate consecințele vieții de mafiot. În această perioadă ți se descrie cum Frank Sheeran încearcă să se împace cu familia sa, fără să reușească. Cum este nevoit să își cumpere sicriul singur. Cum îmbatrânește fără prieteni, într-un azil. Cum îi mor toți cei apropiați. Cum încearcă să se spovedească, fără să reușească.
The end
Filmul se termină exact cum începe. Cu un tracking shot, pe fundal cântând „In the still of the night” de la The Five Satins. Cu Frank Sheeran într-un scaun cu rotile, singur în camera sa, în întuneric.
