VIDEOREPORTAJELE AGORA BUZĂU | Un serial realizat de Andrei Piţigoi

”În contextul raportărilor cetățenilor îngrijorați cu privire la transporturile de lemn, observate din ce în ce mai des de la începutul anului, deputatul social democrat buzoian Ionela Dobrică s-a adresat premierului.

Prin întrebarea parlamentară transmisă în luna aprilie, deputatul a cerut guvernului să precizeze cât lemn a fost scos din țară în perioada 1 ianuarie-10 aprilie 2020 exprimat în metri cubi, atât la export, cât și intracomunitar, dar și în perioada similară din anul 2019. 

Răspunsul a venit în luna iunie, cu o întârziere de 43 de zile.

„Am aflat de la domnul Orban că în perioada 1 ianuarie 2020-10 aprilie 2020 au ieșit prin punctele de trece a frontierei de stat 566.370,88 metri cubi de lemn. Aproape dublu față de cei 307.345,33 mc din perioada similară a anului 2019. 

Răspunsul primit este și mai interesant dacă îl raportăm la declarația ministrului mediului, Costel Alexe. Pe 14 aprilie ne spunea răspicat că, așa cum arată raportul pe care îl are de la Ministerul Transporturilor, prin CFR Marfă nu a ieșit din România, spre export sau altă țară din Europa, niciun tren cu material lemnos buștean. Despre operatorii privați pe cale ferată, despre transportatorii rutieri, ministrul nu a spus nimic. Dar cele 23.875.368 de kilograme de lemn brut care au fost exportate în cele trei luni și 10 zile de verificare din anul 2020, ce sunt? 

Guvernanții PNL ne mint așa cum ne-au obișnuit. Nu înțeleg cum este posibil să prezinte cu nonșalanță informații trunchiate sau chiar de-a dreptul false, iar apoi președintele Iohannis ne spune senin că pentru a nu mai avea inundații trebuie să conservăm fondul forestier și să fim precauți.” – Ionela Dobrică

Întrebările fac parte din procedura de control parlamentar și se adresează de către deputați și senatori Guvernului, miniștrilor ori altor conducători ai organelor administrației publice.”

Biroul de presă al deputatului

Ionela Viorela DOBRICĂ

Circumscripția electorală nr. 10, Buzău

 

 1,187 total views,  2 views today

Videoreportajele Agora Buzău 8 femei de nota 10

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here