joi, aprilie 18, 2024

BECENI | Primarul (PNL) şi soţia sa, care au furat banii copiiilor cu handicap, condamnaţi cu suspendare

Custom ad 1

Fostul primar al comunei din perioada 2008-2012, din partea PNL, si apoi viceprimar, Valerică Dogaru a fost condamnat, alături de soţia sa, cu suspendare se arătă într-o ştire publicată de cotidianul Opinia Buzău.

Valerică Dogaru, fostul primar liberal al comunei Beceni a fost condamnat la doi ani de închisoare, cu suspendare pentru efectuarea de operaţiuni finanicare în mod fraudulos şi acces ilegal la un sistem informatic, asta după ce în perioada 2017-2018, acesta a deţinut funcţia de şef al Centrului Rezidenţial pentru Recuperearea şi Reabilitarea Copilului cu Tulburări de Comportament Beceni, timp în care a sustras în mod repetat bani din conturile copiilor internaţi. Alături de acesta, s-a aflat şi soţia sa, Carmenita.

Cum furau alocaţiile copiiilor cu handicap?

Din postura sa, Dogaru a avut acces la codurile PIN ale cardurilor celor internaţi şi la baza de date a instituţiei. Acesta fie retrăgea banii de la ATM, cunoscând parola cardurilor fie completa în mod real sau falsifica datele pacienţilor din mandatele poştale prin care le erau achitate alocaţiile. Suma însuşită de către Valerică Dogaru? Puţin peste 25.000 de lei, iar recunoaşterea vinovăţiei a făcut ca pedeapsa acestuia să fie cu suspendare. Totodată, prejudiciul a fost recuperat în totalitate. În luna septembrie a anului trecut şi soţia sa a fost trimisă în judecată.

Sătenii susţin că fostul primar şi-a achitat astfel datoriile din campanie

Potrivit ziare.com, care citează sursa anterior menţionată:

„In luna septembrie 2019, si sotia sa a fost trimisa in judecata pentru delapidarea unor sume din gestiune, in calitate de diriginte al Oficiului Postal Beceni. Fapta dateaza din 2017, iar gurile rele spun ca sotii Dogaru ar fi incercat astfel sa acopere gauri din campania electorala din 2016, cand Valerica Dogaru a candidat pentru un nou mandat la primarie.”

Cei care sunt internaţi la Beceni sunt tineri cu vârsta de până în 18 ani, neîncadraţi în grad de handicap, dar cu diferite diagnostice de tip retard uşor, tulburări de comportament, perturbări de atenţi şi altele de ordin psihic.

Sursă foto: Valerică Dogaru | Ciprian Sterian; Carmenita Dogaru | Facebook; colaj Agora Buzău.

Mihaela Travel | Agentie de turism
Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -Custom ad 4
- Advertisment -

Cele mai citite articole