341 total views, 1 views today

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Neron Lupaşcu” al judeţului Buzău recrutează candidaţi pentru participarea la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ ale M.A.I., respectiv în instituțiile de învățământ ale M.Ap.N. care pregătesc personal pentru nevoile unităţilor M.A.I.

Pentru concursul de admitere la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti – sesiunea iulie-august 2019 sunt disponibile 50 de locuri la Facultatea de Pompieri cu durata studiilor de patru ani, data limită pentru depunerea cererilor de înscriere fiind 24 mai 2019.

Totodată, la Şcoala de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti, judeţul Prahova, pentru sesiunea ianuarie 2020 sunt disponibile 300 de locuri, cu durata studiilor de un an, data limită pentru depunerea cererilor de înscriere fiind 15 noiembrie 2019.

De asemenea, au fost scoase 49 de locuri la instituțiile de învățământ superior și 36 de locuri la școlile postliceale din cadrul Ministerului Apărării Naționale pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne.

Recrutarea candidaților de pe raza județului Buzău se va realiza,la sediulInspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Neron Lupaşcu” al judeţului Buzău din municipiul Buzău, str. Bistriţei nr. 51, în fiecare zi de luni – vineri între orele 09:00-16:00, prin intermediul structurii de resurse umane, unde vor fi depuse documentele necesare pentru constituirea dosarelor.

Detalii privind graficul admiterii, datele de prezentare, valoarea taxei de înscriere, etapele şi probele de răspuns, tematica şi bibliografie, etc. vor putea fi accesate la adresele web: www.mai.gov.ro, www.igsu.ro , www.academiadepolitie.ro, www.scoaladepompieri.ro, www.isubuzau.ro, etc., precum şi la sediul inspectoratului la Serviciul Resurse Umane sau la telefoanele 0238.721 301, 0238.724 089 şi 0238.724 059 interior 27.112 / 27.114.

Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor şef al publicaţiei Buzăul Sportiv, jurnalist Agora Buzău şi fotograf 123RF. Realizator TV şi moderator al emisiunilor "Sport Maxim", „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi "Bilet de vacanţă". Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here