vineri, aprilie 19, 2024

„Am avut dreptate! Autoritățile ascund adevărul!” | 5 întrebări la care autorităţile nu au răspuns

Custom ad 1

Foarte mulți dintre semenii noștri din urbe, obligați să stea în case și să urmărească cu sufletul la gură știrile poate află veștile bune, că pericolul a trecut și lucrurile vor reintra în normal, s-au bucurat când zile la rând Buzăul nu a fost roșu pe harta îmbolnăvirii cu COVID 19, atât din rândul populației, unde aveam doar două cazuri disparate și fără legătură între ele, cât și în rândul medicilor, unde eram pe zero. Informațiile neoficiale însă spuneau altceva, iar joi, prin vocea prim vicepreședintelui Viorel Dobre, am adresat cinci întrebări de bun simț autorităților, dorind la rândul nostru, după ce vom primi răspunsuri, să informăm populația.
Doar că, așa cum am și anticipat de altfel, nu am primit nici un răspuns, în timp ce cazurile de confirmați cu coronavirus au ajuns la 12, și probabil vor mai urma, pentru că, în lipsa unei testări serioase, nu poți estima pericolul. Iar la lipsa testelor, se adaugă atitudinea celor desemnați să gestioneze această criză, și care, în loc să asigure materiale de strictă necesitate, îi trag la răspundere pe cei care se plâng. Cum este și cazul primarului din Tisău, comună care poate deveni oricând un focar, admonestat de prefectul Dimian „că a dat din casă”. Pentru că, cel puțin așa avem noi impresia, dacă la Suceava s-au ascuns morții, lucru foarte grav, la Buzău se ascunde numărul real al celor infectați, la fel de grav în contextul actual, când informația este esențială pentru a preveni și a proteja.
Și ce dovadă mai bună vreți în sprijinul acestei afirmații, când chiar „autoritățile” s-au contrazis, una s-a spus populației și alta la centru. Cu o zi înainte, potrivit informațiilor oficiale, Buzăul nu avea nici un infectat nou, pentru ca a doua zi, adică ieri, odată cu apariția Raportului Oficial la nivel de țară, să apărem pe harta infectării cu virusul ucigaș cu nu mai puțin de 12 cazuri. De aceea, consecvenți în ceea ce ne-am propus, repetăm întrebările prim vicepreședintelui PRO România Buzău către cei responsabili cu gestionarea crizei, și vom face acest lucru în fiecare zi până când vom primi un răspuns documentat, nu slogane de genul „autoritățile să fie lăsate să-și facă treaba” sau „avem situația sub control”:
1. Sunt testate zilnic cadrele medicale care intră în contact cu zeci de pacienți posibili purtători de COVID 19?
2. A fost asigurată dotarea corespunzătoare cu materiale de strictă necesitate, adică măști, mănuși, combinezoane, ochelari de protecție, dezinfectanți și teste rapide?
3. În condițiile în care criza se agravează, iar numărul de teste reale făcute pe populație nu depășeste 150, și în contextul în care a început transmiterea comunitară, Consiliul Județean a luat măsurile necesare pentru testarea în masă a populației unde apar cazuri noi?
4. Pacienților care ajung cu diferite afecțiuni la UPU Buzău, li se aplică mai întâi o testare pentru coronavirus, cu scopul de a proteja atât cadrele medicale cât și celelalte persoane cu care intră în contact?
5. S-a luat în calcul majorarea numărului de personal de specialitate, pentru a-l sprijini în lupta eroică pe care o duce în aceste zile cu un dușman nevăzut dar mortal, oameni care merită tot respectul nostru pentru că au rămas în prima linie a frontului?

 

Mihaela Travel | Agentie de turism
Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -Custom ad 4
- Advertisment -

Cele mai citite articole