7.3 C
Buzău
sâmbătă, martie 16, 2024

ACTUALITATE | Elevii Colegiului Național Mihai Eminescu au scris, astăzi, scrisori pentru eroii zilelor noastre

Custom ad 1

Elevii și profesorii Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Buzău au desfășurat astăzi, 28 aprilie 2021, la Spitalul Județean e Urgență Buzău, o acțiune intitulată ”Scrisori pentru eroii zilelor noastre”. Aceștia au avut ideea de a scrie și a înmâna scrisori cadrelor medicale de la Spitalul Județean, ca semn de prețuire, respect și motivare pentru a merge mai departe în lupta împotriva COVID-19.

Din partea Spitalului Județean, la eveniment au participat managerul instituției Ec. Claudiu Damian, directorul medical Dr. Andreea Meleru, medicul şef secţie A.T.I. Dr. Victor Ioniţă, medicul şef secţie Boli Infecţioase Dr. Bogdan Micu, medicul specialist Medicină de Urgenţă U.P.U.-SMURD Dr. Robert Irimie, şi medicul specialist PNF Dr. Mădălina Cos.

Din partea Colegiului „Mihai Eminescu”, au fost prezenți Dna. Rădița Palela – director, Prof. Daniela Albu şi doi elevi.

Am venit astăzi în fața dumneavoastră pentru a vă mulțumi pentru scutul pe care l-ați făcut oamenilor din Buzău pentru a preveni infectarea cu nemilosul virus. Vă mulțumim tuturor, de la dl. manager, la domnii doctori, doamnele asistente, infirmiere pentru răbdarea, devotamentul și responsabilitatea cu care ne-ați păzit de nemilosul virus. Vă dorim să aveți sănătate, să aveți împlinirea muncii pe care o realizați zi de zi.”, a declarat Dna. Rădița Palela, cu privire la această inițiativă a elevilor instituției pe care o conduce.

Aceste aprecieri venite din sufletul pur al copiilor ajung exact la sufletul nostru și acest gen de aprecieri sunt de fapt motorul și sursa de energie care ne țin în activitate, ne ajută să mergem mai departe și să ne îndeplinim menirea pe care o avem.” a precizat Dr. Victor Ioniță, vizibil emoționat de gestul tinerilor.

Conducerea Spitalul Județean de Urgență Buzău a mulțumit invitaților pentru acest gest deosebit și a hotărât ca în fiecare secție a spitalului să ajungă câte un tablou cu scrisoarea adresată cadrelor medicale.

Mihaela Travel | Agentie de turism
Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -Custom ad 4
- Advertisment -

Cele mai citite articole

Comentarii recente