VIDEOREPORTAJELE AGORA BUZĂU | Un serial realizat de Andrei Piţigoi

Ieri a avut loc o ședință de lucru la care au participat prefectul Adina Moiseanu, reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate Buzău și cei ai Direcției de Sănătate Publică Buzău. Întâlnirea a avut ca scop stabilirea coordonatorilor celor 15 centre dispobibile pentru următoarele două etape ale campaniei de vaccinare împotriva COVID-19.

De comun acord cu reprezentantul Patronatului Medicilor de familie din Buzău a fost stabilit faptul că cei care vor coordona echipele din centrele de vaccinare să fie din rândul medicilor de familie. Echipele, care vor asigura desfășurarea activității de vaccinare la nivelul județului Buzău, vor fi compuse din câte un coordonator, un medic, doi asistenți și un registrator.”, a anunțat într-o postare pe Facebook coordonatorul campaniei de vaccinare pentru județul Buzău, prefectul Adina Moiseanu.

Potrivit Platformei naționale de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19, în etapa a II-a a Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România, care va începe după data de 15 ianuarie 2021, este inclusă populația la risc, reprezentată de:
– Adulți cu vârsta peste 65 de ani;
– Persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcție de indicațiile vaccinurilor utilizate.

În conformitate cu dovezile științifice actuale, în categoria ,,boli cronice” se încadrează oricare dintre următoarele afecțiuni:
– Diabet zaharat
– Obezitate
– Alte boli metabolice, inclusiv congenitale
– Afecțiuni cardiovasculare
– Afecțiuni renale
– Afecțiuni oncologice
– Afecțiuni pulmonare
– Afecțiuni neurologice, inclusiv sindromul Down
– Afecțiuni hepatice moderate/severe
– Afecțiuni autoimune
– Imunodepresii severe: pacienți transplantați, cu consult medical prealabil, pacienți care urmează terapii biologice sau terapie de lungă durată cu corticosteroizi, pacienți infectați cu HIV/SIDA.

Pentru informații suplimentare, vă puteți adresa call center-ului destinat județului Buzău, la telefon: 021.414.44.38 sau puteți solicita informații pe adresa de mail: bz.callcenter@vaccinare-covid.gov.ro

Sursă foto: Facebook

 333 total views,  2 views today

Videoreportajele Agora Buzău 8 femei de nota 10

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here