23.3 C
Buzău
vineri, martie 29, 2024

VIDEO. Constantin Ionescu: „​​În loc de spectacole, teste COVID pentru cartierul Poșta și pentru buzoieni!”

Custom ad 1

Consilierul local, Constantin Ionescu a cerut primarului Constantin Toma să testeze cetăţenii municipiului pentru COVID-19. Ionescu a propus ca primăria să renunţe la „Târgul Drăgaică și alte manifestări bugetofage”, iar ca aceste sume să fie redirecţionate către testarea populaţiei, atât din cartierul Poştă, acolo unde sunt izolate 2000 de persoane, cât şi în restul oraşului.

Iata scrisoarea integrală a consilierului Constantin Ionescu, către edilul Toma:

Domnule primar Constantin Toma ,

Guvernul nu poate! Noi putem, domnule primar?!
​​În loc de spectacole, teste COVID pentru cartierul Poșta și pentru buzoieni!

​Am încercat întotdeauna, în calitate de consilier local, să vin în sprijinul concetățenilor care mi-au acordat încrederea prin votul primit în urmă cu patru ani, și să aduc în fața colegilor de CLM și a dumneavoastră doar propuneri decente ale căror soluții să fie simple ca să poată fi puse în practică. Acum, în aceste zile de mare încercare, când Buzăul, despre care spuneați că este cel mai sigur oraș din România are un cartier întreg băgat în carantină, cu peste 2000 de semeni de-ai noștri aflați în izolare și care nu mai pot merge nici măcar la serviciu, vă solicit din nou sprijinul. Să lăsăm deoparte ambițiile politice, vechile șicane și să privim obiectiv spre viitor, un viitor incert dacă nu vom trece peste orgoliul personal și nu ne vom concentra asupra soluțiilor pe termen scurt, mediu și lung.

​Oamenii nu mai au nevoie doar de promisiuni, ci de fapte concrete, cetățenii vor să vadă că cei pe care i-au pus să îi conducă sunt alături de ei, pentru a se simți în siguranță. În aceste condiții, cred că suntem amândoi de acord că putem renunța, cel puțin pentru o perioadă, la spectacole, Târgul Drăgaică și alte manifestări bugetofage, și să canalizăm fondurile astfel economisite către ceva cu adevărat important. Și să cumpărăm noi, din Bugetul Local teste pentru COVID, pe care să le oferim specialiștilor, iar aceștia să le folosească în primul rând pentru testarea populației din zona aflată în carantină acum și nu numai, pentru a ști cu adevărat cu ce ne confruntăm. Spun că trebuie să avem noi inițiativa pentru că Guvernul PNL și-a demonstrat din plin incompetența, exemplul cel mai elocvent fiind obligativitatea purtării măștilor de protecție din 15 mai fără a oferi soluții. Nu putem achiziționa cu 7 lei sau chiar mai mult măști de la o bucătăreasă, în condițiile în care majoritatea oamenilor nu-și permit să dea pe o mască pe care o poartă o singură dată banii cu care cumpără pâine la copii pentru două, trei zile.

Sunt sigur, domnule primar, că propunerea mea nu este numai una de bun simț, ci imperios necesară, și dacă vă pasă de Buzău și de buzoieni, așa cum spuneți cu fiecare ocazie, vă veți implica pentru a o pune în practică. Nu este greu, putem convoca o ședință extraordinară a Consiliului Local Municipal cu un singur punct pe ordinea de zi, alocarea de fonduri necesare pentru achiziționarea de teste și a readuce Buzăul la gradul de siguranță pe care-l declarați înaintea declanșării focarului din cartierul Poșta.

Cu respect,
Constantin Ionescu

Mihaela Travel | Agentie de turism
Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -Custom ad 4
- Advertisment -

Cele mai citite articole

Comentarii recente