19.7 C
Buzău
joi, martie 28, 2024

FOTO | PRO România Buzău nu zice…face!

Custom ad 1

Noi am fost singurii care, de la începutul crizei prin care trec românii, am somat Primăria Buzău și Consiliul Județean să adopte măsuri care să limiteze efectele coronavirusului, nu să se laude că stăm foarte bine la numărul mic de îmbolnăviri. Am pus întrebări la obiect, întrebări la care nici până acum nu am primit răspuns, și am oferit soluții alternative care nu au fost băgate în seamă. Am cerut să să mărească numărul de testări, pentru că și la data actuală, acestea se fac pompieristic, după ureche, fără a avea un plan de măsuri care să trebuiască a fi luate în caz de urgență. Pentru că urgența a apărut, așa cum anticipam, iar autoritățile au fost luate din nou pe nepregătite, deși timp a fost suficient pentru a se acționa ca astfel de situații să nu se întâmple.
Singura măsură luată de către autoritățile depășite din nou de ce se întâmplă în aceste zile a fost izolarea zonei unde a apărut focarul de coronavirus, cartierul Poșta, fără a comunica alte măsuri de urgență care se impun în astfel de cazuri. Cum PRO România Buzău este un partid al faptelor, membri noștri s-au mobilizat imediat și au trecut la muncă pentru a-și ajuta semenii. Și chiar în această dimineață, prin intermediul prim-vicepreședintelui Viorel Dobre, o mie de măști au fost donate locuitorilor din proximitatea focarului, în cartierul Mihai Viteazu, urmând ca în zilele următoare, și alte materiale de strictă necesitate să fie direcționate din partea noastră către locuitorii zonelor afectate. Totodată, solicităm celor două partide mari, PSD și PNL să ni se alăture în demersul nostru umanitar, să lase deoparte declarațiile sforăitoare bazate doar pe mila Domnului, și să treacă la fapte, așa cum am făcut noi de la început.
De asemenea, PRO România Buzău salută reticența doctorului Raed Arafat, care în toate declarațiile publice, a pus sub semnul îndoielii adoptarea măsurilor de relaxare începând cu 15 mai. Și facem un apel la toți buzoienii să înțeleagă, și în acest nou context al declanșării unui focar în municipiul nostru, că menținerea unor restricții va fi doar spre binele tuturor. Iar cei care au nevoie de ajutor și care s-au adresat autorităților la fel ca noi, fără a primi răspunsurile solicitate, să ne contacteze iar noi le vom fi alături, fideli devizei noastre, că nu trebuie doar să zicem, ci și să facem ceva pentru comunitate dacă vrem să depășim acest flagel.

Mihaela Travel | Agentie de turism
Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -Custom ad 4
- Advertisment -

Cele mai citite articole

Comentarii recente