Prin aplicarea eficientă a măsurilor de combatere a PPA și urmare a îndeplinirii condițiilor tehnice necesare precum și a primirii rezultatelor negative la testarea serologică pentru pesta porcină africană a porcilor din zonele cu restricții prin prezentul, comunicăm stingerea ultimilor 2 focare de pestă porcină africană la porcul domestic din județul Buzău și implicit ridicarea măsurilor dispuse în zonele cu restricții.

La această dată, Pesta Porcină Africană în jud. Buzău evoluează doar în mediul silvatic fiind afectate 7 fonduri cinegetice pe raza cărora sunt declarate 17 cazuri la mistreț pe raza fondurilor de vânătoare; 26 Umbrărelu (2 cazuri) 39 Breazău (1 caz), 44 Câlnău (2 cazuri), 27 Berca (3 cazuri), 41 Beceni (4 cazuri), 42 Aldeni (3 cazuri) și 45 Dedulești (2 cazuri).

DSVSA solicită în continuare sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor întreprinse de autorități, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.

Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA Buzău.

Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.

Evoluţia situației epidemiologice este în permanență monitorizată, prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe.

Acţiunile autorităţilor sunt conjugate şi întreprinse pentru a gestiona eficient focarele de boală, pentru a le lichida cât mai rapid şi pentru a împiedica răspândirea bolii.

Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social și economic.

Reclamă Bottom Ad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.