VIDEOREPORTAJELE AGORA BUZĂU | Un serial realizat de Andrei Piţigoi

Căsătorită, mamă a doi copii, inginer în domeniul chimiei, licenţiată în studii juridice, masterandă în Dreptul intern şi internaţional al mediului, Carmen Adriana Ichim face parte, fără doar și poate, din categoria femeilor influente în administrația buzoiană.

Și-a început cariera ca profesor, apoi a devenit inspector de mediu în cadrul Agenţiei Judeţene de Protecţie a Mediului Buzău, iar în anul 2002 și-a început ascensiunea spre vârful instituţiilor publice cu activitate în protejarea mediului.

În perioada aprilie 2017 – decembrie 2019 a ocupat funcţia de prefect al Județului Buzău, perioadă în care nu a realizat niciun compromis în funcţia deţinută, a fost prezentă constant în judeţ atunci când situaţia a impus-o, redresând juridic, birocratic şi administrativ instituția pe care a avut-o în subordine.

După 5 ani de pregătire, Carmen Adriana Ichim a devenit unul dintre cei 8 specialiști la nivel național, recunoscuți în baza unui certificat de către Uniunea Europeană.

Videoreportajele Agora Buzău 8 femei de nota 10

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here